„Guvernul a anunţat că intenţionează să accizeze băuturile răcoritoare îndulcite având un conţinut de zahăr adăugat mai mare de 5 g/100 ml, copiind, practic, iniţiativa legislativă depusă, anul trecut, de senatorul USR Adrian Wiener, propunere trecută tacit de Senat şi respinsă de Camera Deputaţilor. Propunerea Guvernului copiază până şi pragurile de accizare din iniţiativa legislativă a senatorului USR Adrian Wiener, după cum urmează: nu se percepe acciză pentru băuturile îndulcite cu un conţinut mai mic de 5 g/100 ml zahăr liber adăugat; acciză în cuantum de 0,33 bani/litru pentru băuturile cu un conţinut de zahăr adăugat între 5 şi 8 g/100 ml; acciză în cuantum de 1 leu/litru pentru băuturile cu un conţinut de zaharuri de peste 8 g/100 ml”, se arată într-un comunicat al USR.
Adrian Wiener afirmă că ideea sa este benefică românilor pentru că va duce la scăderea consumului de sucuri îndulcite şi încurajarea consumului de produse naturale.
„PSD face ce ştie mai bine – să copieze. De această dată, măcar, au copiat o idee benefică românilor: va duce la scăderea consumului de sucuri îndulcite şi încurajarea consumului de produse naturale, mai sănătoase; va încuraja obiceiurile sănătoase de consum, în special la copii şi, nu în cele din urmă, va aduce peste 1,4 miliarde lei (300 de milioane de euro). Sper ca suma astfel colectată să fie folosită în cadrul sistemului de sănătate, la finanţarea programelor de diabet, şi nu folosită la acoperirea găurilor din buget şi la plata pensiilor speciale”, a declarat Wiener, citat în comunicat.
Guvernul va lua în discuţie în şedinţa de luni o ordonanţă de urgenţă cu o serie de măsuri fiscal-bugetare, una dintre acestea vizând introducerea unei taxe pentru băuturile răcoritoare cu conţinut ridicat de zahăr, potrivit unei surse oficiale.
Foto: Adrian Wiener (Facebook)