„Alegerile pentru preşedinţia USR vor avea loc la începutul lunii iulie. Calendarul alegerilor interne va fi următorul: turul 1 se va desfăşura între 6-10 iulie, turul 2 între 11-15 iulie şi congresul online de validare a alegerilor pe 16 iulie”, a transmis USR vineri, într-un comunicat de presă.

În mesajul postat joi pe grupul intern al USR, liderul interimar al USR a motivat această decizie prin necesitatea de a încheia disputele interne din formațiune, dispute care au culminat zilele trecute cu demisia lui Dacian Cioloș, alături de alți europarlamentari, și prin faptul că „sunt atacați de sistem, de colosul PSD-PNL”.

„Avem o fuziune în urma noastră și, din punctul meu de vedere, această fuziune este încheiată. Că mai sunt unele chestiuni de reglat, nu contest. Contest însă tribalismul, facțiunile persistente și afectarea muncii zecilor de mii de membri ai noștri. Suntem aici în echipa USR-ului mare, reunit. Culorile de pe tricou sunt aceleași pentru toți, indiferent că suntem ex-PLUS sau ex-USR, sau membri noi”, scrie Cătălin Drulă.

Drulă și-a anunțat din 21 mai candidatura pentru poziția de președinte al USR. „Astăzi mi-am lansat oficial candidatura pentru președinția USR. Am demonstrat că sunt omul faptelor. Livrez rezultate concrete, nu bla-bla steril. Vorbesc deschis, critic des și laud la fel. Și mereu o fac sincer și fără ocolișuri”, a scris atunci președintele interimar al USR pe Facebook.

El a preluat conducerea formațiunii după ce Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR pe 7 februarie, pentru că Biroul Național nu a votat programul său de reforme.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 
 

Urmărește-ne pe Google News