Cei de la USR au formulat mai multe propuneri de modificare a proiectului de lege întocmit de Guvern și trimis Parlamentului cu privire la măsurile ce vor fi luate pe perioada stării de alertă, după data de 15 mai.

În următoarea perioadă, care poate dura și peste 6 luni, autoritățile nu doar că vor putea interzice organizarea și desfășurarea unor manifestații în spații deschise, circulația persoanelor și vehiculelor, ieșirea-intrarea în anumite zone și anumite intervale orare, dar vor putea limita sau suspenda activitatea unor instituții sau operatori economici sau vor putea decide demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări.

USR:

Potrivit Uniunii, cea mai gravă prevedere din proiectul de lege elimină concursurile de angajare în instituțiile publice pe perioada stării de alertă, putând fi angajați oameni, după bunul plac, pe durată determinată de 6 luni.

„În lipsa unor prevederi clare, angajările ar putea fi însă făcute și în ultima zi a stării de alertă. Totodată, nu există vreo interdicție în proiect de a prelungi aceste contracte ulterior sau chiar de a le transforma în contracte de muncă pe perioadă nedeterminată”, se arată în comunicat.

Cei de la USR mai spun că, „prin derogare de la legislația în vigoare, numirile în funcțiile publice sau de înalt funcționar public vor putea fi făcute fără îndeplinirea condițiilor de pregătire”.

Se va deschide, astfel, calea de intrare în corpul înalților funcționari publici (prefect, subprefect, inspector guvernamental, secretar general) a unor persoane care nu au fost anterior funcționari publici, iar lipsa concursului va face posibilă suprapolitizarea și a acestui corp de funcționari. În teorie, durata contractului este limitată și în acest caz la 6 luni, dar, din nou, nu există vreo interdicție de prelungire sau de transformare în angajare pe durată nedeterminată.

Reprezentanţii USR:
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

În plus, proiectul prevede că statul îi va putea trimite forțat pe angajații la stat în concediu de odihnă, le va putea modifica temporar locul și felul muncii, iar în cazul funcționarilor publici din administrația publică le va putea, unilateral, modifica raportul de serviciu.

„Astfel de prevederi ridică seriose semne de întrebare cu privire la constituționalitatea măsurilor, care par gândite mai puțin în interesul cetățenilor și mai mult al partidului aflat la guvernare”, atrag atenţia cei de la USR.

Starea de alertă nu trebuie să fie folosită de partidul la guvernare nici pentru politizarea administrației publice, nici pentru a-și pregăti viitoarele campanii electorale.

USR:

Uniunea a depus un amendament de modificare a art. 21 din proiectul de lege trimis de Guvernul Orban.

Amendamentul prevede ca toate contractele de muncă ale persoanelor angajate fără concurs în instituțiile și autoritățile publice să înceteze de drept, fără excepție, la finalul perioadei de 6 luni și să nu poată fi făcute numiri, cu derogare de la lege, în funcțiile publice sau de înalt funcționar public.

USR mai psune că proiectul de lege al Guvernului Orban este incomplet.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„Lipsesc atât măsuri economice și sociale obligatorii, cât și prevederi privind contravențiile, drept pentru care chiar parlamentarii PNL au depus amendamente în acest sens. USR va depune, de asemenea, amendamente care să vizeze redresarea economiei, deschiderea turismului, reluarea activităților sportive și culturale”, anunţă partidul.

Guvernul a adoptat, luni, cadrul normativ pentru intrarea României în starea de alertă, după data de 15 mai, când expiră starea de urgenţă. Este vorba despre un proiect de lege cu toate măsurile care vor fi impuse în această perioadă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI