Dan Barna, liderul USR spune că partidul ia în calcul cooptarea pe liste a liderilor Mişcării România Împreună.

„Este una dintre variantele pe care le avem în discuție, pe care le analizăm. USR va fi cu siguranță în situață să propună o alternativă credibilă și consistentă de opțiune politică pentru următoarele alegeri. Cele europarlamentare sunt primul pas. Am discutat cu Dacian Cioloș ieri (duminică – n.r.) și despre acest aspect, dar și despre agenda zilei. (…) Am făcut câteva analize care arată un procent foarte mare din rândul electoratului care vrea o România europeană, undeva peste 70-75% care așteaptă liste comune. Vom decide, vom vedea”, a spus Barna, la Parlament.

De altfel, USR va decide candidaţii la alegerile europarlamentare printr-un vot al tuturor membrilor săi, în jur de 5.000 la număr, care vor vota într-o platformă online pe potenţialii candidaţi la alegerile pentru Parlamentul European, care şi-au depus CV-urile în baga de date a partidului.

Liderul USR a susţinut că încă nu s-a discutat dacă Dacian Cioloş ar putea fi cap de listă la europarlamentare.

„Vom ajunge să discutăm şi aceste aspecte când discuţiile vor fi în pasul acela. În momentul de faţă, analizăm doar posibilitatea ca USR şi România Împreună să meargă pe liste comune. Dincolo de asta, detalii concrete le vom discuta la întâlnirea reprezentanţilor celor două partide în săptămânile viitoare”, a explicat Dan Barna.

Întrebat în legătură cu candidatura din partea USR a lui Adrian Coman, care este parte a cazului Coman-Hamilton, Barna a răspuns că acesta se află în campanie internă pentru un loc pe listele la europarlamentare.

„USR propune lista de europarlamentare printr-un festival al democraţiei şi sunt 85 de colegi, printre care şi domnul Coman, care sunt în momentul de faţă în campanie internă, sunt dezbateri multe dintre ele publice, în ultima săptămână din luna noiembrie vom avea un vot electronic pe o platformă internaţională securizată în care toţi membrii vor vota şi cei mai convingători şi credibili vor alcătui lista USR pentru europarlamentare”, a afirmat Barna.

Recent, aflat la Iaşi pentru a lua parte la dezbaterea iniţiată de Platforma România100 şi de comunităţile locale RO100, Dacian Cioloş a fost întrebat dacă se va înscrie în cursa pentru prezidenţialele din 2019, potrivit Agerpres.

„Dacă aş şti, v-aş spune. Sunt gata să candidez. Nu mi-e teamă. O s-o fac numai dacă voi considera că această candidatură va ajuta la câştigarea alegerilor de către forţe politice care duc spre modernizarea ţării, nu pentru a slăbi capacitatea opoziţiei de a câştiga acest scrutin”, a răspuns Dacian Cioloş.

Citeşte şi: Dezvăluire spectaculoasă despre accidentarea Simonei Halep. „Are legătură cu partea mentală”. „Libertatea” a aflat care sunt suferințele liderului mondial

 
 

Urmărește-ne pe Google News