USR-PLUS aruncă pe masă o nouă carte de joc în contrele cu primarul general Nicușor Dan având ca subiect bugetul Capitalei pe 2021. Unul pe care consilierii USR-PLUS îl consideră supraestimat, de 7 miliarde de lei, față de circa 5 miliarde cât estimează aceștia.
Partidul condus de Dan Barna și Dacian Cioloș a shareuit joi o postare cu un filmuleț de campanie în care pe atunci candidatul Nicușor Dan condamna practica „umflării” bugetului.
„De fapt, veniturile au fost estimate nerealist, 7 miliarde în 2019, 7 miliarde în 2020, deși știa că veniturile vor fi de 4 miliarde. Ăsta-i motivul falimentului, ăsta-i motivul pentru care primarul în funcție trebuie să plece pe 27 septembrie”, spune în clip Nicușor Dan.
Libertatea a încercat să ia legătura cu primarul general pentru o reacție pe această temă.