Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat într-o conferinţă de presă că alianţa USR-PLUS poate intra la guvernare doar în condiţiile unei majorităţi parlamentare care să susţină reformele de care România are nevoie.

„Soluţia alegerilor anticipate este cea în care credem”, a spus Barna, el precizând că Guvernul Dăncilă „nu mai are nicio legitimitate”.

„Alegerile anticipate trebuie organizate cât mai curand posibil. În următoarele zile voi avea discuții cu liderii din opoziție. Atât USR cât și PLUS au deja echipe desemnate de specialiști care lucrează la programul de guvernare pentru a ieși din blocajul în care se află România”

Dan Barna, liderul USR

Potrivit acestuia, dacă ne uităm la rezultatul din 26 mai, vedem o pozitie anti-PSD.

„Suntem în proces de elaborare al programului de guvernare dar pentru a lua măsurile necesare trebuie un guvern majoritar”, a menţionat el.

USR-PLUS cere Parlamentului un acord politic pentru a agrea organizarea alegerilor anticipate

Dan Barna a mai declarat că alegerile anticipate ar putea avea loc imediat după alegerile prezidenţiale din această toamnă.

„E un obiectiv pe care mi-l asum acela de a cere un acord politic, în care să se implice şi preeşdintele Iohannis şi alte partide de opoziţie, pentru a organiza acest alegeri anticipate. Astăzi cerem Guvernului Dăncilă să vină în Parlament, pentru că nu mai are majoritate şi nu mai reprezintă dorinţa cetăţenilor”, a explicat Barna.

Acelaşi lucru l-a susţinut şi Dacian Cioloş.

„O primă constatare guvernul PSD nu mai are majoritate în Parlament. În orice ţară normală în care nu mai ai majoritate, te retragi şi îi laşi pe alţii să construiască. Dacă chiar cred atât de mult în principiul majorităţii atunci doamna Dăncilă n umai trebuia să aştepte, trebuia să îşi depună demisia şi să la se o altă majoritate să formeze guvernul. Dacă doamna Dăncilă nu pricepe cum funcţionează democraţia, atunci există o moţiune de cenzură. Alianţa USR-PLUS suntem gata să ne asumăm guvernarea, mandatul pe care noi am interpretat că l-am primit şi pe 26 mai de la românii care au arătat că nu mai cred în această majoritate”, a spus liderul PLUS.

Preşedintele Klaus Iohannis a respins, săptămâna trecută, propunerile de remaniere primite de la premierul Viorica Dăncilă, calificându-le „inacceptabile”.

Totodată, președintele a spus că actualul Guvern are nevoie de o nouă confirmare în Parlament, iar în cazul în care nu primește acest vot de încredere, „partidele de opoziție trebuie să dea dovadă de un comportament rezonabil în caz de criză”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News