UPDATE 13.30: Ionuț Moşteanu, purtător de cuvânt USR-PLUS, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partidul a discutat cu AUR.
„Dacă Florin Cîțu se agață de scaunul de la Palatul Victoria, așa cum l-am pus în funcție în Parlament, îl vom da jos tot în Parlament. USR-PLUS are 80 de semnături (parlamentari) pe moțiunea de cenzură. Am discutat cu AUR să vedem dacă avem o variantă de a strânge semnături. Împreună, avem 122 de semnături”, a afirmat Moșteanu.
Poziția USR-PLUS este foarte clară si fermă – premierul Florin Cîțu a pierdut susținerea noastră pentru a conduce acest guvern de coaliție. Am cerut pentru astăzi o ședință a coaliției, nu a permis agenda partenerilor noștri, dar va fi o ședință a coaliției vineri. Vom cere premierului să facă un pas în spate.
Purtătorul de cuvânt USR PLUS:
„Cele 80 de voturi ale USR-PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură pe care am anunțat-o aseară după demiterea abuzivă și lipsită de temei a ministrului Stelian Ion”, au anunțat cei doi lideri USR-PLUS.
O moțiune de cenzură poate fi depusă doar dacă este semnată de o pătrime din numărul total al parlamentarilor, mai exact 117. Astfel, USR-PLUS are nevoie de 37 de semnături de la celelalte formațiuni politice. Cum PNL și-a manifestat sprijinul pentru Florin Cîțu, USR-PLUS va trebui să negocieze cu PSD și AUR.
Îi invităm alături de noi pe toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin. Cerem celorlalte forțe politice să nu intre în tergiversări și jocuri politicianiste, să depunem și să votăm urgent moțiunea. E momentul să vedem dacă discursul se transpune în fapte.
Liderii USR-PLUS:
Barna și Cioloș subliniază că vor renunța la moțiune doar dacă Florin Cîțu demisionează sau întreaga coaliție îi retrage sprijinul.
„Florin Cîțu trebuie să plece. Este o moțiune necesară și poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau coaliția îi retrage sprijinul politic”, conchid liderii USR-PLUS.
Și Marcel Ciolacu anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură. Moțiunea PSD are 204 semnături, fiind susținută și de parlamentarii AUR, dar Ciolacu a anunțat că va fi depusă când vor avea 234 de semnături, numărul necesar de voturi în plen pentru ca moțiunea să fie adoptată.
Actuala criză guvernamentală a pornit odată cu revocarea ministrului justiției, Stelian Ion, pe care Florin Cîțu l-a acuzat de șantaj prin lipsa avizării Programului de investiții Anghel Saligny, decizie care a dus la solicitarea USR-PLUS de schimbare a premierului. Analiștii politici sunt însă împărțiți privind motivele care au dus la ruptura dintre premier și USR-PLUS și la actualul scandal.