„Nu mă feresc de o candidatură la preşedinţia partidului. Sunt mulţi colegi care îmi cer să candidez. Marea discuţie este dacă candidatul la preşedinţia partidului trebuie să îşi asume şi o candidatură pentru prezidenţiale. Eu nu cred că cele două trebuie să fie neapărat amestecate. Eu spun foarte clar şi le spun şi colegilor că eu nu voi fi disponibil pentru a candida la prezidenţiale”, a transmis Dominic Fritz.
Acesta a dezvăluit că una dintre variantele vehiculate este un tandem Dominic Fritz preşedinte USR şi Elena Lasconi ca şi candidat USR la prezidenţiale.
„Eu cred că asta este una din variantele posibile, Elena Lasconi este o colegă foarte apreciată, nu doar în USR, cât şi în rândurile electoratului”, a precizat Dominic Fritz.
Acesta a adăugat că a avut această discuţie cu Elena Lasconi şi „această posibilitate de tandem este pe masă”. „Duminică se încheie înscrierea pentru candidaturi”, a subliniat edilul din Timișoara.
Dominic Friz a anunțat, luni, 10 iunie, că va candida la șefia USR, după demisia lui Cătălin Drulă, dar că nu vrea să candideze la nicio funcţie în statul român în acest an.
Primarul USR al municipiului Timișoara a precizat că dă astfel curs variantei lansate de Cătălin Drulă, președintele demisionar al partidului.
FOTO: Hepta