Consultarea publică „Fără penali în funcții publice” care va avea loc luni, de la ora 14:00, în Parlamentul României.
Potrivit USR, scopul acestei consultări publice este evaluarea opţiunilor juridice pentru a transforma în lege noul punct 8 din Proclamația România 2017, apărută în urma amplelor proteste de stradă împotriva adoptării OUG 13, privind interdicţia de a ocupa funcţii publice, alese sau numite, pentru persoanele condamnate penal.
USR va discuta săptămâna viitoare cu reprezentanţii celor care au protestat împotriva Ordonanţei de Urgenţă 13.
Împreună vor stabili pentru ce tipuri de infracţiuni trebuie limitat accesul la funcţiile de demnitate publică şi dacă restricţiile trebuie impuse doar în cazul persoanelor condamnate definitiv sau şi în cazul celor cercetate.
Printre reprezentanţii societăţii civile care vor lua parte la discuţii sunt şi cei de la Iniţiativa Timişoara. Ei au prezentat în timpul protestelor o nouă proclamaţie de la Timişoara, iar la punctul 8 se cerea interzicerea celor cu probleme penale în funcţii publice.