Fiica interpretei Andreea Bănică şi a lui Lucian Mitrea va fi creştinată mâine, în prezenţa a zeci de invitaţi, la Biserica “Sfântul Ilie” din Capitală.
Smiley va cânta la petrecere
Ceremonia religioasă va fi urmată de o petrecere într- unul dintre restaurantele “Clubului Diplomaţilor” din Parcul Herăstrău, iar pe lista invitaţilor de la chef se regăsesc zeci de vedete: Delia, Anda Adam, Corina, Diana Munteanu, Romică ţociu, Joshua Castellano, Cătălin Măruţă, Florin Petrescu (Axinte de la Vacanţa Mare), Dan Popi (patronul Cat Music), Laurenţiu şi Ianula Duţă, Ioana Băsescu şi Giovani Francesco, Laurenţiu Ionescu (Omul Negru de la Simplu) şi soţia lui, Alma (fiica bosului Media Pro, Adrian Sârbu). Muzica de la petrecere va fi asigurată de formaţia Tibi Scobiola Band, dar şi de Smiley sau de Alex Velea. Cât despre meniul ales, acesta va fi unul bazat pe bucătăria tradiţională românească. “Va fi un botez normal, dar nu va lipsi nici un ingredient necesar unei bune petreceri”, ne-a declarat Andreea Bănică. Ea ne-a mai dezvăluit că torul va fi unul imens: va avea patru etaje şi va fi mai greu decât sărbătorita.
Naşii micuţei Sofia Maria, Sebastian şi Carmen Buşi, sunt aceiaşi care i-au cununat, anul trecut, pe Lucian şi pe Andreea.