1 comentariuOamenii ne cred rigizi, reci, migăloși excesiv, prea disciplinați. Dar suntem umani.
Ștefan Ungureanu, elev militar:
Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir se află la o oră cu mașina de București, pe drumul către Valea Prahovei, între Câmpina și Comarnic. Plasat chiar în mijlocul localității Breaza, este un campus cu mai multe pavilioane. Ele găzduiesc deopotrivă sălile de curs și căminele elevilor, terenuri de sport și o foarte mare sală de festivități cu 300 de locuri.
Alegerea „permanentă și definitorie”
Elevii de la Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir din Breaza spun despre ei că sunt la fel ca toți elevii de liceu. E un lucru pe care vor ca oamenii să-l știe, ca să nu se mai arate atât de uimiți când le spun unde învață.
Au ore de română, istorie, matematică, biologie și alte materii specifice specializării lor. Fac karate, volei și cântă la pian. Ei recunosc că citesc amestecat, ce le pică-n mână și scriu poezii, iar seara scroll-ează pe rețelele sociale. Ca orice alt adolescent.
Dar „normalitatea” lor se încheie aici. Ce îi deosebește de alți elevi din liceele civile este faptul că trăiesc timp de patru ani ca în armată, în dormitoare comune de câte două, patru sau opt locuri, au același program zilnic care începe la 6.00 fix, poartă tot timpul uniformă militară și părăsesc campusul doar cu permisie.
Vorbesc despre această alegere făcută la doar 14-15 ani ca fiind una „permanentă și definitorie”. Se obișnuiesc cu ideea că odată ce intri într-un liceu militar, nu mai poți da înapoi.
Războiul nu a scăzut numărul doritorilor de școală militară
Deși contextul politic de la graniță s-a schimbat de la începutul anului, iar situația din Ucraina cea invadată de Rusia devine din ce în ce mai critică, numărul copiilor care au dat admiterea și au intrat în toamnă în clasa a IX-a nu a scăzut, spun reprezentanții liceului.
Elevii cred că teama de risc și de incertitudine nu poate fi un pretext pentru a nu alege o carieră militară. Intrarea în armată aduce cu sine asumarea unor responsabilități și a unor consecințe.
„Această carieră presupune posibilitatea ca la un moment dat situația să fie una disperată. Nu poți să-ți asumi ceva fără să-ți asumi și consecințele a ceea ce ar putea decurge din acest lucru. Sunt situații care nu pot fi anticipate, care nu sunt dorite de nimeni, dar care se pot întâmpla. E un risc asumat. Asta înseamnă să fii militar”, spune Ștefan Ungureanu, elev sergent major, o gradație care se dă elevilor din clasa a XII-a.
„Și noi mâncăm shaorma”
Câțiva dintre elevii colegiului defilează azi la parada de la Arcul de Triumf. E o zi importantă pentru copiii de-a X-a și a XI-a care mărșăluiesc pe bulevardul Kiseleff în mii de aplauze.
Ștefan și ceilalți care se pregătesc acum de bacalaureat au ratat ocazia de a defila de 1 Decembrie. Pandemia le-a răpit această bucurie pe care ei o descriu drept o mândrie, întrucât doar clasele a X-a și a XI-a pot participa la paradă.
„Cred că armata are întipărit patriotismul în conștiință”, spune Ștefan, când îi întreb pe elevi ce înseamnă asta pentru ei.
„Nu suntem roboței care defilează toată ziua”
Se grăbește să adauge că, deși vede o condiție esențială să-ți iubești țara pentru a face parte din armată, asta nu înseamnă că cei care nu aleg cariera asta sau care pleacă să muncească în străinătate sunt mai puțin patrioți. E pur și simplu vorba despre „îmbrățișarea a tot ce este specific românesc”, asumarea trecutului, istoriei, tradițiilor.
„Nu e o opinie ce poate fi influențată, nu e ceva volatil care se schimbă de la o zi la alta”, continuă elevul.
Ștefan și ceilalți și-ar dori ca oamenii să nu mai fie atât de uimiți când aud că învață la un liceu militar. Și cu siguranță nu mai vor să audă aceeași primă întrebare: „te trezești la 6.00 și faci instrucție?”. Cei din jur cred eronat, spun elevii, că au o viață grea în campus, că sunt constrânși de restricții, când de fapt, ei și le-au asumat de bunăvoie, cu bucurie.
„Această gândire clișeică a oamenilor în ceea ce privește sistemul militar derivă din acea veche armată obligatorie de acum 20 de ani. Armată pe care noi nu o regăsim aici. Facem parte dintr-o structură deschisă, care ne susține și ne stimulează”, spune Ștefan.
Oamenii ne cred rigizi, reci, migăloși excesiv, prea disciplinați. Dar suntem umani. Și noi avem prieteni, suferințe, și noi iubim, avem prieteni. Avem pasiunile noastre, ne place să ieșim în parc, să vedem un film.
Ștefan Ungureanu, elev militar:
„Să mâncăm o shaorma”, adaugă Vlad Socol, în râsetele tuturor.
„Nu suntem roboței cum v-ați imaginat, să defilăm toată ziua. Iar eu, dacă aș avea 1.000 de vieți și aș fi în același context politic care este acum, aș alege același lucru”, rezumă gândurile tuturor Petru Bănulescu, plutonier adjutant, un fel de șef adjunct pe școală.
Ierarhie învățată de mici
„Eu nu văd aceste lucruri drept restricții, ci cred că e o disciplină care ne modelează frumos. Uneori e bine să te lași modelat. Colegiul militar ne modelează, păstrându-ne în același timp personalitatea și creativitatea”, spune Ștefan Ungureanu.
Liceanul vorbește tare, articulat și pune accent pe unele cuvinte.
Într-un liceu militar, fiecare an are un grad, iar primul se acordă în clasa a X-a, când elevii sunt „fruntași”. În a XI-a sunt „caporali”. Fiecare grad are un semn distinct pe uniformă. De exemplu, elevii de-a XI-a au un „V” căzut, cei de-a XII-a au două. Aici, nu există clase, ci plutoane, iar un an este o compánie.
Nu există nici noțiunea de șef de clasă sau șef de an. Gradele onorifice sunt echivalentele lor și elevii le primesc în funcție de performanțele pe care le au la învățătură. Există, de asemenea, câte un elev gradat cu funcții de comandă, câte unul responsabil de an și unul pe liceu. Ierarhia se învață, așadar, la un liceu militar de la vârste mici. Într-o clasă sunt 24 de elevi, iar Ștefan supraveghează un pluton de boboci.
„V”-urile distincte de pe epoleți, care îi scot în evidență pe elevii mai mari, sunt respectate atunci când copiii poartă uniforma militară, spune Ștefan Ungureanu. Ceea ce înseamnă cam tot timpul, inclusiv când primesc permisie să iasă în oraș în timpul programului liber. Au uniforme diferite pentru fiecare eveniment, pentru studiu, pentru dril – un fel de instrucție -, pentru ieșiri.
De ce aleg niște puști de 15 ani cariera militară?
Subordonarea dintre elevi dispare în camera de cămin, când ies la suc sau chiar și în orele de studiu obligatoriu, atunci când toți se ajută între ei la învățat sau la teme, spune Ștefan.
Înscrierea la unul dintre cele cinci colegii militare din țară – Breaza, Constanța, Câmpulung Moldovenesc, Alba Iulia și Craiova – e o decizie ce stabilește definitiv viitorul unui copil de 14-15 ani. Își asumă automat o carieră militară în viitor pentru că de la liceu trec direct în Academiile Militare. Mutările „pe civil” sunt rare din acest punct, și presupun achitarea integrală a celor patru ani de studiu, care sunt gratuiți.
Unii vorbesc despre vocație, alții, despre dorința de a duce mai departe tradiția de familie, după ce tatăl, unchiul, sora au urmat ei înșiși cariera armatei. Ce se aude însă universal de pe buzele tuturor este disciplina.
„Cred că e o profesie a caracterelor tari. Am vrut să fac asta din clasa a VII-a de când mi-a fost prezentată oferta educațională. Ce m-a atras atunci a fost disciplina, faptul că toată lumea este ordonată”, spune Aida Dumitrescu, elev caporal. Fata este în clasa XI-a.
„Avem timp să obosim”
Aida este una dintre cele 232 de fete care învață la „Cantemir”. În total sunt 524 de elevi. Ponderea între băieți și fete a ajuns cât de cât egală în ultimii ani. Directorului adjunct al colegiului, Aurel-Constantin Soare, îi place să spună că singurul lucru care s-a schimbat în vremurile moderne în ultimul secol de istorie a liceului este atmosfera: „E una de normalitate de când au venit mai multe fete”.
Șefa pe liceul, adică plutonierul major, este tot o fată. Patricia Bărbuță este din Sinaia, iar în acest grad a fost înaintată după ce trei ani la rând a avut media 10.
„Cred că am o funcție care mi se potrivește”, spune Patricia, ale cărei atribuții se întind pe o listă foarte lungă, de la coordonarea tuturor activităților extrașcolare din colegiu până la driluri, apelul de seară și raportul zilnic.
A vrut să intre în „Cantemir” datorită surorii ei mai mari, care a terminat același liceu, iar acum studiază să fie medic militar. Pe ea nu o atrage însă domeniul medicinei, așa că va merge mai departe în Academia Tehnică Militară. Nu știe încă pe ce specializare.
„Timp să obosim avem”, afirmă fata, când o întreb dacă o epuizează toate aceste responsabilități. „Timp să ne bucurăm de lucrurile astea, de cuibușorul nostru de cantemiriști, nu prea. Mai ales că noi suntem în ultimul an”, adaugă.
Orele
Ziua unui elev de liceu militar începe la 6.00. O jumătate de oră este înviorarea, urmează masa, la ora 7.00, iar la 7.30 este arborarea.
Orele de curs încep la 8.00, iar la 11.00 este pauza mare. Urmează din nou ore până la 14.00, masa de prânz și după se face raportul compániei. De la ora 15.00 până la 16.45 este program de voie, iar de la 17.00 este studiul obligatoriu până la ora 20.00, când este cina. Stingerea se dă la ora 22.00.
„Este un program care pare greu pe hârtie, dar care îți intră ușor în rutină. Când merg acasă în permisie am impresia că am prea mult timp liber. Sunt convins că în confortul casei mele nu aș fi putut învăța la fel de bine, mi-aș fi găsit preocupări care mi-ar fi distras atenția”, crede Ștefan.
Competitivitate
De aceeași părere este și Vlad Socol, elev fruntaș, adică elev în clasa a X-a. Simte că, datorită faptului că e atat de organizat și strict, impunând o anumită disciplină, liceul militar i-a pus mai bine în valoare calitățile și aptitudinile.
Spune că a descoperit, de exemplu, că vorbește foarte bine limba franceză, lucru de care nu era conștient în gimnaziu. Nimeni nu a scos în evidență asta. Și Ștefan și-a descoperit pasiunea pentru literatură, acum scrie poezii și piese de teatru.
Tot această strictețe îi ajută pe copii să se concentreze mai mult pe învățat, iar gradațiile și recompensele pe care le primesc după performanțele lor îi antrenează, îi motivează și creează o competiție constructivă între ei. Asta spun chiar ei.
Am vrut să-mi petrec anii de liceu într-un mediu competitiv, care să mă forțeze să-mi depășesc limitele. În acest colegiu, competitivitatea este foarte ridicată, este una constructivă, care ne motivează să ne depășim nivelul
Ștefan Ungureanu, elev sergent major:
În unitatea de la Breaza, se vorbesc toate „regionalismele” țării
Pe lângă disciplină, un liceu militar mai creează ceva în plus față de un liceu civil: relația foarte apropiată dintre elevi, care sunt din toate colțurile țării. E cumva natural, având în vedere că petrec patru ani împreună, mănâncă împreună, își împart camerele.
„E fascinant cum atâtea sufletele pot sta conectate. Liceul militar am impresia că te pregătește pentru comunitate”, crede Daria Mihalache, din clasa a XI-a.
„Am auzit atât de multe regionalisme în aproape patru ani, nici nu vă imaginați. Am adoptat două-trei”, adaugă și Petru Bănulescu.
Uniforma
Petru avea și posibilitatea de a face un liceu teoretic, pentru ca mai apoi să se înscrie la Academie, dar a preferat să se pregătească pentru armată cât mai din timp. Crede că un bun militar trebuie să știe „câte puțin din fiecare”. A privit de mic uniforma militară cu oarecare admirație. Acesta a fost de fapt chiar unul dintre lucrurile care l-au împins să se înscrie la liceul militar.
Armata Română, alături de Biserică, este instituția în care românii au cea mai mare încredere, o arată toate sondajele din ultimii ani. Uniforma impune respect, spun elevii. Dar este mai mult de-atât.
Dincolo de uniformă, de parade, ceremonii, de această atitudine impunătoare pe care uniforma o stârnește în rândul populației civile, armata are scopul de a apăra țara
Ștefan Ungureanu, elev militar:
Nu doar de un conflict armat, ci și în cazuri de alte crize – sanitare, calamități. Iar lipsa acestor crize nu schimbă utilitatea militarilor. „Vă dați seama că nu sperăm la un război, ar trebui să nu ai toate țiglele pe casă să-ți dorești așa ceva”, râde Petru.