Înainte de a împlini doi anişori, Nicolas Sârbu a fost diagnosticat cu defect septal atrial (o malformaţie cardiacă congenitală ce constă într-un defect al septului interatrial care permite trecerea anormală a sângelui din atriul stâng în atriul drept). Cu toate că la primul consult medicul i-a spus mamei că puştiul nu are nimic grav şi că ar trebui să revină la control peste 6 luni, femeia s-a văzut nevoită să ceară ajutorul unei fundaţii, pentru că simptomele pe care le avea fiul ei o îngrijorau destul de tare.

Şansele de supravieţuire erau de 5%

“Nicolas se trage din tripleţi, iar eu am observat diferenţele dintre ei. El nu putea merge singur. Avea nevoie mereu de susţinere şi chiar şi aşa obosea foarte repede. Pe lângă asta, se învineţea foarte rău în jurul ochilor, a guriţei şi la u n g h i u ţ e . Atunci am decis să cer ajutorul unei fundaţii, pentru că nu ştiam încotro să o apuc sau la cine să apelez. Cu ajutorul oamenilor de acolo, am ajuns la Spitalul Montza din Capitală, unde medicii mi-au spus că starea lui Nicolas este foarte gravă şi că în orice clipă poate intra în stop cardiorespirator. Atunci am simţit că-mi îngheaţă sângele în vene”, povesteşte Ionica Sârbu, mama gemenilor de 8 ani şi a tripleţilor. Femeia, care îşi creşte singură copiii – pentru că soţul a decis să părăsească şi căminul conjugal şi nu s-a mai interesat de soarta familiei sale -, nu şi-ar fi permis niciodată să plătească operaţia care i-ar fi putut salva viaţa fiului ei şi al cărei cost se ridica la 4.800 de euro. Însă cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, într-un timp record, s-a reuşit strângerea sumei necesare intervenţiei. “N-am să uit niciodată că înainte de a intra în sală am semnat o hârtie pe care scria că există şanse de supravieţuire de doar 5% … iar restul de 95% să moară.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Dar pentru că ştiam că e singura şansă a lui, am semnat şi l-am rugat pe dl doctor să facă tot posibilul să-l ţină în viaţă. Şi aşa a făcut!”, spune emoţionată mama puştiului de 4 ani. Au trecut de atunci aproape doi ani. Nicolas merge la grădiniţă împreună cu frăţiorii lui, iar inimioara lui este sănătoasă. Are însă nevoie de foarte multă odihnă pentru a o păstra aşa, iar mămica sa face tot posibilul pentru ca micuţul ei să aibă parte de un program cât mai lejer. Zilnic, cei trei frăţiori pleacă de la grădiniţă cu o oră înainte de terminarea programului, tocmai pentru a avea cât mai mult timp pentru relaxare şi odihnă. O bună perioadă de timp totul a mers bine, însă de curând, copilul a început să acuze dureri în zona genitală. Un control la medicul pediatru a pus rapid şi un diagnostic. Micuţul are fimoză şi trebuie operat cât mai repede pentru a scăpa de dureri şi disconfort. Dar cum singurele venituri în casă sunt pensia bunicului matern şi alocaţiile copiilor, micuţul are nevoie de ajutorul nostru pentru a trece şi peste acest hop. Şi cum suma necesară nu este una uriaşă, sperăm să o putem strânge cât mai curând. Puteţi dona 2 euro prin sms la numărul 8828 cu testul “Nicolas”, iar pentru sume mai mari, depunerile se pot face în conturile Fundaţiei Ringier.

Va fi operat a doua oară în doi ani. Micuțul Nicolas are nevoie de 1.500 de lei pentru intervenția pe care urmează s-o facă

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI