Gigi Becali a fost atât de impresionat de drama lui Marian Ursea, încăt a hotărât să-l numească pe micuţ în urmă cu trei ani drept fiul său adoptiv. „De acum, eu sunt tatăl tău, şi n-o să-ţi lipsească nimic!”, îi promitea Becali băiatului, imediat după ce i-a cumpărat o casă nouă cu 17.000 de euro cash.
Rămas în grija bunicii după ce tatăl s-a spânzurat, iar mama l-a abandonat, Marian Ursea a fost ajutat de afacerist în august 2012 să se mute împreună cu bunica dintr-un bordei într-o casă nouă. După ce a aflat că Marian este foarte credincios şi petrece foarte mult timp pe lângă biserică, Becali i-a cumpărat calculator, haine şi mâncare şi i-a angajat micuţului o bonă ca să-l îngrijească.
Sprijinul lui Becali, dar şi al preotului din sat a făcut minuni cu orfanul din Breaza. Nu trece o zi ca Marian să nu le mulţumească celor care l-au ajutat, iar latifundiarul din Pipera se află în fruntea listei. ”Cu ajutorul dânsului am ajuns la liceu şi o să am o meserie. A fost tot timpul lângă mine, mă gândesc mereu la el, îi mulţumesc din suflet pentru ajutor“, ne-a declarat Marian Ursea.
Pentru că acum a rămas singur pe lume după ce bunica de 86 de ani a murit în urmă cu șapte luni, Marian a fost condus la deschiderea noului an şcolar de bona plătită de latifundiar să-l îngrijească. “Am fost alături de el împreună cu părintele din Breaza şi cu ajutorul domnului Becali a depăşit încet, încet acel moment. Avem emoţii în prima zi de şcoală, dar sperăm ca pe viitor totul să fie bine pentru el”, ne-a declarat femeia care îl îngrijește pe copil, Nicoleta Lungu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News