Vremea va fi frumoasă şi caldă, joi, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în sudul şi estul ţării şi mai mult senin în rest, exceptând în orele amiezii zona de munte, unde vor fi unele înnorări şi izolat ploi slabe de scurtă durată.
Vântul va avea unele intensificări în jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea şi Muntenia şi va fi în general slab în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade pe litoral şi 23 de grade în vest, iar cele minime se vor situa, în general, între 0 şi 10 grade.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări trecătoare pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.
Vineri, vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului în regiunile vestice, nordice şi centrale, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor apropia de mediile multianuale ale perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul şi sud-estul ţării, precum şi la munte, unde izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va prezenta unele intensificări în sud-estul ţării şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade pe litoral şi 22 de grade în vest şi nord-vest, iar cele minime se vor situa între 0 şi 10 grade.