202 milioane de euro peste preţul real

Dacă mâine va ninge în Dobrogea, să zicem, drumurile vor fi închise, deoarece nu există contracte de deszăpezire, licitaţiile fiind programate pentru data de… 11 decembrie 2014! În Braşov (!) licitaţia deszăpezirii se va ţine pe 16 decembrie, în Dolj, pe 14 noiembrie, în Harghita, pe 17 noiembrie etc.
Buun… Acum să vă prezentăm mecanismul: după ce a nins se închid imediat drumurile, se renunţă la licitaţie, prin invocarea “măsurilor de extremă urgenţă” şi se trece la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, conform OUG 34/2006, art. 122 litera c).
Desigur, până la semnarea documentelor mai trec săptămâni, timp în care zăpada este lăsată, spre topire, în grija Domnului. Între timp, şoferii circulă (sau nu) “în condiţii de iarnă”, iar autorităţile negociază preţul contractului în spatele uşilor închise – preţ care iese de cinci ori mai mare decât cel din Finlanda!
Dacă preţul scandinavilor e corect, înmulţind 1.200 cu patru, cu cât e mai mare suma la noi, apoi rezultatul înmulţit cu jumătate din numărul de kilometri de drum (în acceptul că restul au fost licitaţi corect), rezultă o sumă de 202 milioane de euro peste preţul real al serviciului! România este o ţară binecuvântată…

Bucureştiul are bugetul de deszăpezire pe care îl vrea el!

Din 15 noiembrie intră în vigoare dispoziţia de primar prin care se stabileşte planul de măsuri şi acţiune pentru deszăpezire şi combaterea poleiului în municipiul Bucureşti.
Am fost curioşi să aflăm cât va cheltui Capitala cu zăpada. Primăria sectorului 1 ne-a transmis că în buget au prevăzut bani pentru deszăpezirea de iarna aceasta, dar nu spune exact cât, explicaţia fiind că decontarea se face la finalul perioadei de acţiune a utilajelor.
Primăria sectorului 2 a refuzat să ne dezvăluie bugetul minim prevăzut pentru această deszăpezire şi la fel şi Primăria sectorului 5. Robert Negoiţă nu a vrut nici el să ne spună care este bugetul deszăpezirii. Ştim doar că are pregătite 64 de utilaje, care ar trebui să acţioneze în tot sectorul 3.
În sectorul 4, 65 de utilaje sunt pregătite să intervină pe străzi cu 2.000 de tone de sare şi 100 de tone de clorură de sodiu.
“Banii vor fi plătiţi doar pentru acţiunea utilajelor”, ne-au transmis reprezentanţi ai instituţiei conduse de Cristian Popescu- Piedone. Primăria sectorului 6 e singura care are un buget stabilit pentru acestă iarnă: 24 de milioane de lei pentru deszăpezire. Anul trecut a plătit cu 10 milioane de lei mai puţin…

 
 

Urmărește-ne pe Google News