Stratul de omăt măsoară deja 10 centimetri şi ninge în continuare. În aceste condiţii şi salvamontiştii sunt în alertă şi îi sfătuiesc pe turişti să nu se abată de pe traseele marcate. „S-a aşternut un strat consistent de zăpadă pe platoul Bucegilor, iar vizibilitatea este redusă aproape la zero. În astfel de condiţii ne menţinem avertizările şi atragem atenţia celor care încearcă să ajungă la altitudini mari în această perioadă să treacă la echipamentul specific iernii, adică la bocanci, haine groase, mănuşi şi căciuli. Totodată, le atragem atenţia să nu se abată de la traseele marcate pentru că pericolul de rătăcire în astfel de condiţii mereo este foarte mare”, a explicat Gheorghe Haiduc, şeful Salvamont Buşteni.
Conform meteorologilor, vremea se va menţine rece şi în următoarele zile, iar la peste 2.000 de metri altitudine va continua să ningă.