Strigătul de ajutor al fetiţei a venit după ce sora acesteia a fost supusă în Gambia, în locuinţa bunicii sale, unei astfel de operaţii de îndepărtare a organelor genitale, cunoscută sub numele de ‘mutilare genitală feminină’. Scrisoarea a fost trimisă în anul 2010, dar a fost de-abia acum dată publicităţii.
„Sper că mă puteţi ajuta să nu mi se taie şi mie organele genitale”, scrie fata. Ea povesteşte că mama, surorile şi fraţii ei au venit din Africa în Marea Britanie, în 2005, pentru a i se alătura aici tatălui ei, care studia la o universitate.
Cinci ani mai târziu, în timp ce familia se uita la un documentar despre această practică barbară, sora fetei a început să plângă şi i-a povestit tatălui ei că a fost supusă unei astfel de torturi într-un weekend în care a fost la bunica ei. Cea care a efectuat operaţia a fost chiar una dintre mătuşile fetiţei.
Iată scrisoarea fetiţei:
„Mă numesc XXX şi am 11 ani. Eu, mama mea, surorile mele şi fratele meu am venit în Anglia în 2005, când eu de-abia împlinisem şase ani, pentru a fi alături de tatăl meu care era aici la Universitate. Venim din Gambia, din vestul Africii.
Acum trei săptămâni ne uitam la un program TV despre cultura africană şi în timp ce erau prezentate imagini cu fete care erau supuse unei operaţii de tăiere a organelor genitale, sora mea, care are 12 ani, a început să plângă. După două zile, i-a spus tatălui meu că şi ei i-au fost tăiate părţile intime.
Mama şi tata nu au ştiut niciodată acest lucru, pentru că surorii mele i s-a spus că dacă va povesti vreodată ce s-a întâmplat, spiritele vor veni şi o vor omorî imediat. Le-a spus că totul i s-a întâmplat într-un weekend, la casa bunicii mele, cea care a făcut operaţie fiind mătuşa mea. Mama a dus-o la doctor iar acesta i-a confirmat că ea a fost victima mutilării genitale feminine.
Azi dimineaţă am fost la şcoală şi i-am povestit unui profesor ce s-a întâmplat şi am găsit împreună organizaţia voastră, care se ocupă de aşa ceva. Profesorul mi-a recomandat să vă scriu şi să vă cer ajutorul. Nu vreau să mi se taie şi mie organele genitale”.
Ce este mutilarea genitală feminină
Mutilarea genitală feminină, cunoscută şi sub numele de circumcizie feminină, este definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept „toate procedurile care implică îndepărtarea parţială sau totală a organelor genitale feminine, sau orice altă rănire adusă organelor genitale feminine în scop nemedical”.
Această operaţie este realizată, de obicei, fără anestezie iar pentru realizarea ei se folosesc cuţite, lame sau foarfece. Potrivit OMS, practica ce vizează fetiţe de la doar câteva zile şi până la adolescenţă, este una obişnuită în 28 de ţări din vestul, estul şi nord-estul Africii.
Concret, există patru tipuri de mutilare genitală feminină, menite, de obicei, să limiteze libidoul femeii şi să îi garanteze viitorului soţ virginitatea acesteia. Primul tip este îndepărtarea clitorisului, al doilea vizează îndepărtarea clitorisului dar şi a labiilor interioare, în timp ce al treilea tip presupune extirparea totală a labiilor interioare şi exterioare. În acest ultim caz, rana este cusută şi este lăsată doar o mică gaură pentru eliminarea urinei şi a ciclului menstrual. Ulterior, după măritiş, operaţia este descusută pentru a permite relaţiile sexuale şi naşterea copiilor. Cel de-al patrulea tip de mutilare genitală feminină priveşte anumite obiceiuri izolate, precum cauterizarea clitorisului sau tăierea vaginului.
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
![Scenariu negru după discuția Trump-Putin: „Rusia ia totul. Ucraina și Europa, nimic. NATO rămâne o alianță pe hârtie”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7f6dcb219039fd25cb7c13002cf6495b.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b32ac7fa1d7535f190dbb7a04323feb6.jpg)
!["Bună mama, telefonul meu este stricat", noua înşelătorie de pe Whatsapp care te poate lăsa fără niciun leu în cont](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_973b39f10a22a9ffd17d66e9f4b6d179.jpg)
![Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d1e3361c989b00593fe24d6384b4cec.jpg)