„Ţin să mulţumesc Parlamentului pentru că a luat decizia să-şi întrerupă vacanţa, să vină şi să avem în timp bugetul de stat, pentru a putea încasa tranşele în luna februarie, tranşele de la Fond şi de la Uniunea Europeană”, a afirmat Băsescu, într-o emisiune la OTV.
Şeful statului a susţinut că obiectivul său nu este să creeze dezbinare, ci să găsească o „formulă de înţelegere, pe un program care vizează modernizarea României”.
„N-am niciun interes să creez tensiuni. De aceea am şi insistat ca liberalii, dacă vor considera că este oportună intrarea în guvern, să o facă. Din punctul meu de vedere vor primi tot sprijinul, însă nu exclud posibilitatea să ajung la o înţelegere cu partidele politice pe ceea ce înseamnă reforma statului, partidele urmând să-şi facă treaba, dar pe un interes naţional, care înseamnă reforma statului”, a afirmat Traian Băsescu.
Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, în şedinţa de marţi, că Parlamentul va dezbate proiectul legii bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale în 11 ianuarie.