În satul Boiu Mare s-a dus repede vestea că într-o gospodăria familiei Nechita o văcuță a fătat patru viței. Localnicii spun că n-au mai văzut niciodată o asemenea grozăvie, informează digi24.ro. Proprietarul spune că e mândru că minunea s-a întâmplat în gospodăria sa.
„Reporter: Și ați văzut că iese primul…Iese primul…a mai stat trei minute-patru, a ieșit al doilea și tot așa până au ieșit toți”, a povestit Sorin Nechita, proprietarul vițeilor.
Patru vițeluși, două femele și doi masculi, au cântărit fiecare la naștere aproape 15 kilograme. Doar trei dintre aceștia au supraviețuit. Aceștia sunt hrăniți cu biberonul de trei ori pe zi și sunt se joacă toată ziua.
Silviu Nechita crește vaci de peste 30 de ani. Spune că nu se aștepta ca văcuța Sura să fete cvadrupleți.
„Am stat și m-am mirat și eu…să vezi 4 viței la o vacă, cam mult. D-apoi văcuța, vacă bună de lapte, harnică…de aia a făcut 4 viței. N-am mai întâlnit până acum, de când profesez, să fie 4 viței la o vacă”, a spus bărbatul.
O vacă a fătat patru viței. Cum explică medicii acest fenomen
Veterinarii susțin că astfel de cazuri sunt neobișnuite.
„Sunt foarte rare. Deci aproximativ 1 caz cam la 11 milioane”, susţine dr. Silviu Tuns, medic veterinar, pentru sursa citată.
Văcuța Sura are aproape opt ani. De miercuri, de când i-a adus pe lume pe cei patru viței, a devenit o adevărată atracție pentru localnicii din Boiu Mare.
„Sunt bătrână, chiar bătrână, dar nu am auzit așa ceva… 4 viței să fete. Amu’ hai că câte doi mai merge, dar nici 3 nu am auzit, d-apoi 4″, a mărturisit o bătrână din sat, conform sursei citate.
În 2009, o vacă din rasa Holstein a fătat trei viței într-o localitate din județul Suceava. Medicii veterinari susțin că, în mod normal, o vacă fată cel mult doi viței, explică veterinarii.
sursă foto: digi24.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro