Pentru multi, vacanta si relaxare inseamna multe activitati in aer liber. Cum ar fi, de exemplu, o plimbare la pas pe faleza din Zakynhos. Porneste agale din portul Zakynthos, din punctul in care este biserica si clopotnita Agios Dionyios si mergi pe strada Marina, care e paralela cu tarmul. Admira peisajul, barcile cu vele si cele pescaresti, care se intorc din larg, magazinele, cafenelele si trasurile cu cai care fac turul orasului. Plimbarea te va duce spre piata mare, numita Dionysios Solomos (din fata Muzeului Bizantin), in care este expusa statuia lui Solomos, poetul care a compus versurile imnului national al Greciei. Piata este inconjurata de buticuri in care negustorii vand dulciuri traditionale, iar pe timpul verii, aici au loc targuri de carte.
Daca vrei ceva mai “activ”, poti face drumetii pe muntii din Zakynthos, care nu sunt inalti. Muntele Vrahionas, cel mai inalt de pe insula, are doar 756 de metri. Iar daca vrei sa te bucuri de natura, ia cortul si rucsacul, pleaca in drumetie si innopteaza pe munte la poalele lui. Satele de munte sunt deosebit de pitoresti, oamenii – extrem de primitori, asa ca poti face oprire intr-unul sa te bucuri de ospitalitatea localnicilor.
Fanii mersului pe bicicleta pot inchiria una din orasul Zakynthos (inclusiv biciclete Mountain Bike sau biciclete pentru copii), de la Podilatadiko.
Amatorii de scufundari au la dispozitie peste 15 centre de scufundare pe insula, iar sporturi nautice se pot practica in toate statiunile: ski jet, plimbari cu hidrobicicleta, cu canoe, windsurfing… sunt variante pentru toate gusturile.
Cei care urmaresc cu sufletul la gura cursele auto de Formula 1 au ocazia sa incerce senzatii tari, pe patru roti, la centrul de Karting F1 Go Kart, situat pe drumul principal dintre Laganas si Kalamaki. Carturile sunt pentru toate categoriile de varsta si experienta: pentru copii mici, pentru incepatori si pentru avansati.
Oferta sejur Zakynthos
Vacanta la 1 Euro se intoarce, Hotel Cavo D’Oro 3* – 1 Euro/pers./noapte, cazare cu mic dejun. Europa Travel, www.europatravel.ro tel. 021 9407
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro