„Spring break” este o vacanță devenită deja tradiție pentru studenții din SUA, care profită de ea pentru a petrece până în zori. Iar COVID-19 și această vacanță nu sunt, nici pe departe, o combinație bună.

Anul trecut, în martie, un student din Florida a devenit viral, după ce a declarat cu nonșalanță: „dacă iau coronavirus, asta e! Nu o să las virusul să-mi strice petrecerea”. Vacanța de primăvară a fost considerată unul dintre principalele motive care au dus la răspândirea alarmantă a virusului.

12 luni mai târziu, SUA a înregistrat peste 500.000 de decese din cauza virusului. Oficialii i-au sfătuit pe oameni să renunțe la călătorii și să evite locurile aglomerate, la fel ca și celelalte țări. Îndemnul nu a fost urmat. Florida este deja aglomerată de tineri, care vor din nou să petreacă.

Unii tineri sunt foarte direcți: nu sunt îngrijorați de virus, deoarece „nu suntem în grupul de risc”.

Tinerii au început să se adune în Miami și în alte stațiuni din Florida pentru a petrece | Foto: Profimedia

În prezent, în Florida sunt peste 4.000 de cazuri pe zi, dar autoritățile se așteaptă ca numărul să crească. Asta în timp ce se desfășoară campania de vaccinare.

De altfel, imaginile de acum din Florida sunt complet diferite de cele din ianuarie, când oamenii au campat în fața centrelor de vaccinare pentru a se asigura că sunt imunizați.

În luna ianuarie, vârstnicii au stat la coadă, respectând distanța socială și având mască de protecție, pentru a fi imunizați
În martie, studenții s-au înghesuit pentru a petrece. Cei mai mulți dintre ei fără să poarte mască de protecție

Hotelurile, pline la 70% din capacitate

Vacanța începe oficial pe 14 martie, dar studenții au început să sosească deja de câteva zile. Hotelurile sunt deja pline la 70% din capacitate, cu doar 15% mai puțin decât înainte de pandemie.

Epidemiologii sunt îngrijorați de cum va evolua pandemia, după o săptămână de petreceri, aglomerație și … lipsă de restricții.

Cindy Prins, epidemiolog la Universitatea din Florida, a explicat că petrecerile din timpul vacanței de primăvară sunt „rețeta” ideală pentru răspândirea virusului.

Se bea mult alcool și oamenii sunt mai dispuși să renunțe la inhibiții. Asta înseamnă și că este mult mai probabil să renunțe de tot la măști sau să nu respecte distanța.

Epidemiolog:

Iar acest lucru se întâmplă deja. Căci în puține imagini surprinse în Miami tinerii apar cu mască de protecție.

Petrecere la o cafenea din Fort Lauderdale, stațiunea numită și „Veneția americană”

„Barurile sunt și mai periculoase”, spune un alt epidemiolog pentru USA Today.

„Nu doar pentru că sunt aglomerate, dar de multe ori sunt gălăgioase, așa că oamenii au tendința de vorbi tare, ceea ce ajută la răspândirea virusului”, a continut acesta.

Ordinul care îi nemulțumește pe primari

Unii oficiali arată cu degetul către guvernatorul republican al statului, Ron DeSantis. Un ordin executiv dat de acesta în luna septembrie împiedică măsuri mai strice. Oficialii localnici nu pot să impună obligativitatea măștii de protecție, un lucru care a provocat tensiuni între primari și guvernator.

Și anul trecut, guvernatorul Floridei a luat o decizie controversată în plină pandemie, când a redeschis plajele. Ulterior a limitat intervalul orar în care se putea intra, pentru ca apoi să le închidă de tot.

Acum, oficialii încearcă să recurgă la alte măsuri, dar nu pot face prea multe.

De exemplu, primarul din Miami Beach a împărțit măști de protecție vizitatorilor pentru a încuraja purtarea lor.

„Putem să le recomandăm oamenilor să le poarte, putem să le împărțim noi, dar nu avem posibilitatea a impune folosirea lor, astfel încât măsura să aibă și efecte”, se plângea Dan Gelber, primarul din Miami Beach, în luna ianuarie. Acum, el se confruntă cu aceeași situație.

Problema este că este ieftin să urci într-un zbor spre Florida, camerele sunt disponibile la reduceri, oamenii au fost încurajați să vină aici pentru că aproape că nu există alt loc atât de liber de coronavirus unde să mergi. Nu putem impune amenzi pentru mască, iar mulți dintre turistii care vin aici nu sunt deloc îngrijorați.

Primarul din Miami Beach:

O altă măsură care a fost luată pentru a încerca să reducă numărul petrecerilor a fost luată pentru localurile aflate la parterul blocurilor. Acolo, muzica este interzisă după miezul nopții. Sunt, însă, alte locuri unde aceasta nu se aplică.

Universitățile au încercat să-și țină studenții în campusuri, iar unele chiar au anulat vacanța

Vacanța de primăvară a fost motiv de îngrijorare și pentru universități. Căci în cazul unor infectări, sunt șanse ca virusul să ajungă și să răspândească în campusuri. De aceea, Universitatea de Stat din Ohio și Universitatea Texas A&M au decis să anuleze vacanța de primăvară în întregime, pentru a încerca să stăvilească numărul studenților care pleacă la distracție în Florida.

În alte cazuri, universitățile i-au rugat pe studenți să evite călătoriile în timpul săptămânii, oferind chiar stimulente financiare pentru cei care rămân în campus. Este cazul Universității David din California care oferă 75 de dolari pe zi.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News