Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţine că angajaţii din educaţie, care primeau salariile în mod normal între 5 şi 15, vor avea banii cu o întârziere de cel puţin o săptămână.
“Având în vedere că noile cerinţe impuse de Ministerul Finanţelor presupune calculul salariilor pe cicluri de învăţământ, serviciile de secretariat şi de contabilitate din unităţile şcolare vor fi excesiv birocratizate în următoarea perioadă. Foarte multe cadre didactice predau la două sau trei cicluri de învăţământ (n.r. – primar, gimnazial şi liceal), iar salariile acestora şi dările aferente către stat trebuie calculate separat”, a declarat Simion Hăncescu (foto), şeful FSLI.
Acesta a atras atenţia că mulţi dintre salariaţii din Educaţie au rate la bănci, iar întârzierea achitării lefurilor înseamnă penalizări, “pe care nu le plăteşte Guvernul”.

S-a stabilit calendarul simulărilor pentru examene

Ministerul Educaţiei a hotărât ca simulările examenelor naţionale din acest an să se desfăşoare în zilele de 18, 19 şi 20 februarie (Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a), respectiv 3, 4, 5 şi 7 martie (bacalaureat). Începând din acest an, se vor organiza simulări şi pentru elevii de clasa a XI-a.

 
 

Urmărește-ne pe Google News