În unele zone ale litoralului românesc, turiștii nu se vor putea relaxa prea mult, ba din contră, vor fi nevoiți să fie cât mai vigilenți la pericolele care îi pândesc la tot pasul. Asta pentru că lipsa de implicare a autorităților statului de-a lungul anului a dus la rezultate catastrofale pe întinderea țărmului maritim. Pentru că edilii au stat cu mâinile în sân, s-au pierdut hectare întregi de plaje.
Casele din 2 Mai, la un pas de a ajunge în mare
2 MAI. În cea mai liniștită stațiune de la malul mării, porțiuni mari din faleză s-au surpat în ultimii ani, iar odată cu ea au fost puse la pământ clădiri cu totul. Drumul s-a crăpat și în unele locuri a devenit complet impracticabil, numai bun pentru turiștii aflați în căutare de aventură! Casele de pe faleză sunt sunt și ele în pericol iminent, dar până acum nimeni nu a făcut nimic. Majoritatea sunt reședințe de vacanță, locuite doar în sezonul cald. Puținii locatari permanenți din această zonă au ajuns la capătul răbdării.
”În fiecare an mergem la primărie și le spunem să facă ceva, dar până acum nu s-a mișcat nimic. Nici pe drum nu au pus piatră sau ceva, iar când se scurge apa, și aia erodează. Mai sus, unde este mai înaltă, faleza se tot prăbușește”, s-a plâns un localnic.
Dacă mergi pe plaja din 2 Mai, încă mai poți vedea pe ceea ce a mai rămas din faleză, resturi de construcții, magazine, terase și chiar locuințe care, la momentul ridicării lor, erau în zone sigure, departe de margine. Singura măsură de siguranță pe care au putut să o ia localnicii a fost să planteze câteva sălcii pe marginea falezei, în speranța că rădăcinile adânci vor mai stopa din procesul de eroziune.
Stațiunea tinerilor, la un pas de a dispărea sub un mal de pământ
COSTINEȘTI. În stațiunea care cândva era cea mai tinerească de pe litoralul autohton, natura a învins omul. Problemele aici au început să apară după iarna anului 2012, când au fost înregistrate două furtuni puternice, de cod roșu. Plaja a dispărut în dreptul străzii Azur, iar faleza a luat-o încet la vale. Situația s-a agravat după o nouă furtună puternică din anul 2014. Autoritățile aruncă vina unele pe alte. Primarul acuză autoritățile că nu fac nimic: ”Apele Române nu vin să remedieze o alunecare de teren pe plaja din Costineşti. A căzut malul, faleza, de vreo trei ani, am tot trimis hârtii la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (A.B.A.D.L.), la Ministrul Mediului şi nimic”. De partea cealaltă, reprezentanții A.B.A.D.L. spun că se cunoaște situația din ambele zone, dar momentan nu se poate face nimic.
”Urmează a se face studii de fezabilitate pentru a vedea ce se poate face în zonă. Se va face reabilitarea cu fonduri europene, după ce se va aproba un proiect, exerciţiul financiar urmând a se finaliza în anul 2020”, a declarat Marieta Iorga, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Cu alte cuvinte, nu se ştie când se vor repara cele două faleze, putând trece şi 4 ani până atunci. Între timp, pe plaja din Costineşti, imensul mal de pământ este susţinut de câteva panouri metalice, care au început însă să cedeze. Teoretic, zona este închisă accesului public, dar practic, nimic nu îi va reţine pe turişti să vină la o baie aici, pe propria răspundere… ”E un pericol iminent, poate să cadă peste oameni. Vara nu poţi opri turiştii să treacă pe acolo. Ei au pus o bandă ca la orice delimitare de groapă, dar ce poţi să-i faci turistului dacă vrea să treacă pe acolo? Am transmis şi prefectului, să nu se trezească cu accidente mai rele ca la Colectiv!“ spune edilul din Costineşti.
::placeholdeR–>
În Eforie Nord – investiții majore, în Eforie Sud – accesul interzis
EFORIE SUD. Pericol există şi în Eforie Sud. Aici, faleza din dreptul cazinoului s-a surpat pe o distanţă de câţiva metri, fiind afectat trotuarul şi strada. Accesul maşinilor a fost restricţionat pe acest segment de drum, iar cel al pietonilor, doar pe porţiunea unde s-a crăpat trotuarul. Cu toate aceastea, autoritățile dau asigurări că totul este sub control, iar până la începerea sezonului nu vor mai fi probleme. ”Zona falezei a fost stabilizată şi se vor demara lucrările în curând. Până la vară se va rezolva situaţia“, ne-a declarat Cecilia Creţu, de la Primăria Eforie.
Culmea, la o aruncătură de băț, în stațiunea-soră, Eforie Nord, lucrurile stau cât se poate de bine. Litoralul de aici a fost inclus anul trecut într-un proiect mai amplu de modernizare, care a cuprins și plajele din Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud. Astfel că anul acesta, turiștii vor găsi întinderi de nisip de 100 de metri lățime pe care să-și întindă cearșafurile. Proiectul, în valoare de peste 170 de milioane de euro – bani din fonduri europene – a vizat mărirea suprafeţei plajelor existente cu 33 de hectare şi construcţia de noi diguri, de suprafaţă şi subacvatice, plus refacerea celor deja existente.
Nu-i lasă cu cortul, dar nici nu au amenajat plaja
În nordul litoralului, situația nu este mai bună. Tinerii care vor lua cu asalt, de 1 Mai, plajele din Vadu și Corbu, pentru altfel de distracție, vor avea parte de o surpriză neplăcută. Pe de-o parte, acestora le este interzis să-și instaleze cortul pe plaja de aici, însă nici nu au o altă variantă de cazare, pentru că zonele sunt pustii.
Reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au decis la începutul acestui an să cedeze 20 de hectare din plajele sălbatice de la Sulina, Sfântul Gheorghe, Vadu, Corbu, Midia şi Portiţa autorităţilor locale. Edilii ar fi trebuit să amenajeze plajele cu căsuţe pentru cazare, toalete ecologice, parcări, coşuri de gunoi, dar şi puncte pentru salvamari, însă totul a rămas la stadiul de proiect, pentru că şefii rezervaţiei nu au terminat încă evaluarea plajelor. Tinerii care vor campa pe nisip riscă să fie amendaţi cu 200 până la 700 de lei.
Mai mulți salvatori pe plaje
Pe lângă ”capcanele” create de nepăsarea umană, marea în sine reprezintă un real pericol pentru turiștii care se aventurează an de an în apele ei învolburate.
Numai anul trecut, 30 de persoane și-au pierdut viața prin înec, majoritatea oameni care au ignorat indicațiile salvamarilor de a nu intra în apă. Din acest motiv, Inspectoratului Pentru Situații de Urgență ”Dobrogea“ a luat pentru sezonul acesta o serie nouă de măsuri menite să crească siguranța turiștilor. Pe litoral au fost marcate mai multe zone cu probleme, locuri în care sunt curenți puternici și unde există un risc ridicat de înec. De asemenea, ISU se va apleca mai mult asupra litoralului, sporind numărul personalului și al dotărilor.
”Vor veni în sprijin din alte județe, ambulanțe tip B2, bărci Rib și șenilate. Vor fi paramedici, oameni din structuri de intervenții în puncte cheie”, a declarat locotenent colonelul Daniel Petrov, șeful ISU Dobrogea.
Potrivit acestuia, pe litoral, în puncte fixe vor fi 2 șalupe de tip search & rescue, 7 ambarcațiuni de tip RIB, aproximativ 10 autospeciale SMURD de tip B2, 3 autoșenilate și vor fi și motociclete SMURD. Se urmărește încheierea unui parteneriat cu asociațiile de salvamari pentru a putea duce la bun sfârșit acest plan.
Fără câini și bolizi printre cearșafuri
Tot de anul acesta, instituția statului care are în păstorire plajele de pe litoralul românesc, pare hotărâtă să acorde mai multă atenție respectării legii. A.B.A.D.L. Constanța a demarat o campanie de conștientizare că accesul pe plaje este interzis cu animale și cu mașini.
În fiecare vară, câinii cu sau fără stăpân umblă liberi printre șezlonguri și de cele mai multe ori dau frâu liber nevoilor fiziologice pe unde apucă. Deși prima grijă să interzică accesul animalelor pe plajă ar trebui să fie a celor care au închiriat sectoarele de plajă, aceștia nu riscă să își supere clienții de pe urma cărora adună bani. Până acum amenzile au fost puțin și date doar în cazuri extreme, când a fost vorba de câini agresivi, care uneori au și atacat. Anul acesta, însă, autoritățile promit vor fi mai vigilente în privința câinilor, dar și a celor care intră cu mașina pe plajă, imagini nelipsite din peisajul litoralului pe timp de vară. Aceste fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 20.000 de lei.