Radu Vatcu este ghid pentru destinații exotice de pe tot globul și a urcat până acum de cinci ori pe Kilimanjaro. În timp ce vorbim la telefon, un grup de turiști români înfruntă cel mai înalt munte al Africii pentru prima oară sub îndrumarea sa. E o victorie faptul că cei șapte români au ajuns până la intrarea în parcul național. Provocarea supremă a fost călătoria până în Tanzania.

Vacanțe în destinații exotice, din Nepal până în Patagonia, pe timp de pandemie. Grup de turiști
Locurile depărtate sunt mai frumoase când numărul turiștilor este mai mic Foto: Extreme-Travel

“Am schimbat biletele de trei-patru ori până acum. Înainte, când se anulau, îți alocau automat zborurile, dar în ultima vreme mi-au alocat zboruri că nu am mai putut face conexiuni. Comunicarea e grea, rambursările durează luni, dacă se acceptă, sunt companii care nu rambursează, dau vouchere. Dacă reușești să ajungi la destinație, lucrurile sunt mult mai bune decât erau înainte”, explică Radu Vatcu.

Provocarea este cu transportul, cu reglementările care se pot schimba de la o zi la alta. Cum a fost acum de s-au anulat zborurile între Kenya și Tanzania și trebuie să mă duc să-mi iau turiștii de la Nairobi cu mașina.

Radu Vatcu, ghid
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Locurile frumoase au devenit și mai frumoase în pandemie

Cine este aventuros va fi dispus să riște bâlbâiala transportului până la destinație. Ghidul ne asigură că, după debarcare, turiștii se bucură de locuri și mai frumoase în această perioadă, locuri în care natura respiră în voie.

“E o perioadă extrem de bună pentru așa ceva, pentru că sunt foarte puțini turiști, am găsit locuri la niște hoteluri unde altădată nu găseam locuri libere niciodată, prețurile au mai scăzut la cazări, inclusiv în Zanzibar. Parcurile sunt aproape goale, nu mai întâlnești multe mașini. Înainte, în safari, animalele erau deranjate de numărul mare de mașini și puteai risca să nu le vezi, pentru că se ascundeau, cum e leopardul, care se ascunde prin copaci. Așadar, dacă reușești să duci excursia până la capăt, satisfacția este mare”, mai spune ghidul, care trebuie să-și întâmpine al doilea grup de turiști pentru un tur de Kenya și Tanzania.

Vacanțe în destinații exotice, din Nepal până în Patagonia, pe timp de pandemie. Radu Vatcu
Radu Vatcu duce de ani buni turiști români în cele mai depărtate zone ale lumii
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Majoritatea țărilor te acceptă ca turist dacă ai un test negativ făcut cu două sau trei zile înainte. Regulile sunt mult mai stricte în aeroporturi, dar nu și în avion.

Era puțină lume prin aeroporturi, eu am zburat prin Frankfurt. Condițiile în aeroporturi sunt mai stricte, sunt tot felul de separări, de scaune blocate, să nu stai unul lângă altul, marcaje pe jos să nu te apropii de celălalt, dar totul este inutil dacă în avion stai tot unul lângă altul. Singurul lucru pe care l-am sesizat este că fac economii și la mâncare, și la băutură pe motiv de COVID.

Radu Vatcu, ghid

Destinațiile unde duce oameni cel mai des sunt printre cele mai exotice: de la excursiile montane în Himalaya, în Nepal, Kilimanjaro, în Tanzania, Muntele Kenya și Aconcagua în Argentina, la safari și tot felul de trasee în Maroc, Cuba, Caraibe, Islanda. “Aventură însemnând zone mai depărtate, mai puțin accesibile, zone în care nu ajung cei care fac turism de masă, cu grupuri mici, posibilitate mult mai mare de mișcare și de a intra în anumite zone în care nu te poți duce cu grupuri foarte mari. Acoperim mare parte din țările lumii, dar, în primul rând, am ales țările care erau mai puțin vizitate”, explică Radu.

1-20160716_144033Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu
Recomandări
Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Planeta pare prea mică pentru aventurieri. Pentru mulți însă, planeta s-a oprit și inclusiv vacanțele. Radu Vatcu are grupurile înjumătățite în această perioadă, de exemplu. “Oamenii care au venit e clar că au fost dornici. În grup am mai avut unele abandonuri, oameni care au cerut să amâne pentru la anul când au văzut câte modificări au fost și câtă nesiguranță era. Dar, per total, toată lumea a fost dornică să plece și le apreciez curajul”.

Pe lângă curaj, ai nevoie și de ceva economii. Prețurile ajung la câteva mii de euro pe sejur. De exemplu, opt zile pe Kilimanjaro sau Muntele Kenya costă 2.500 de euro, iar pentru un safari în Kenya și Tanzania prețurile pornesc de la 1.800 de euro. Pentru o vacanță de 13 zile pe insulele Zanzibar și Lamu ar trebui să pregătiți cel puțin 2.400 de euro, în timp ce un circuit de 18 zile în Noua Zeelandă costă de la 3.600 de euro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI