Vaccinul dezvoltat de compania americană Johnson & Johnson are o eficiență de 66% în prevenirea COVID, rezultat obținut în urma unui studiu clinic global derulat pe trei continente și testat pe diferite variante ale virusului, anunță dezvoltatorul.
Concret, compania a precizat că studiul clinic din Statele Unite a demonstrat o eficiență de 72%. În Africa de Sud, unde circulă o variantă mai contagioasă a virusului, eficiența a scăzut la 57%, scrie New York Times.
Studiile au arătat că această variantă reduce și eficiența celorlalte vaccinuri – Pfizer-BioNTech, Moderna și Novavax.
Johnson & Johnson a precizat că scopul său a fost prevenirea cazurilor moderate și severe de COVID. Vaccinul, a spus compania, are o eficiență de 85% în prevenirea cazurilor severe ale bolii și a spitalizării, împotriva mai multor variante, la 28 de zile de la imunizare.
Uniunea Europeană a contractat 200 de milioane de doze ale serului dezvoltat de Johnson & Johnson, cu posibilitatea de a mai cumpăra alte 200 de milioane.
Johnson & Johnson a anunțat că vrea să solicite autorizarea în regim de urgență a serului său la Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) chiar săptămâna viitoare.
Comisarul European pentru Sănătate Stella Kyriakides declarase la rândul ei acum două săptămâni că Johnson & Johnson ar putea aplica pentru autorizare în UE în luna februarie.
Rezultatele studiului clinic al companiei americane erau foarte așteptate, scrie The Guardian, deoarece vaccinul poate fi administrat într-o singură doză. Acest lucru înseamnă evident că mai mulți oameni pot fi imunizați, în comparație cu vaccinurile Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, ce necesită administrarea a două doze.