Numărul americanilor care au primit prima doză de vaccin a ajuns la 1.944.585 duminică dimineață, arată datele prezentate în timp real de CDC.

În același timp, 9.547.925 de doze de vaccin au fost deja livrate în țară.

New York Times scrie că cifra ar putea fi ceva mai mare decât cea indicată de CDC, în condițiile în care datele se actualizează mai greoi.

Deși se află în fața UE, autoritățile americane sunt departe de propria țintă, aceea care presupune vaccinarea a 20 de milioane de persoane în decembrie.

Autoritățile americane au autorizat deja două vaccinuri – Pfizer/BioNTech și Moderna – și au început campania de imunizare cu aproape două săptămâni înaintea statelor UE.

Primele doze au fost administrate cadrelor medicale și rezidenților din căminele pentru vârstnici, dar guvernul federal nu a identificat cu exactitate unde anume au fost administrate vaccinurile până acum, scrie New York Times.

Au primit vaccinul și oficiali precum vicepreședintele Mike Pence sau președintele ales Joe Biden.

Debutul campaniei de vaccinare a venit într-un moment critic în SUA, care se confruntă cu un val pandemic agresiv.

Peste 300.000 de persoane au murit în SUA până acum, după ce s-au infectat cu coronavirusul.

Bilanțurile zilnice arată și ele în jur de 2.500 de decese, iar numărul zilnic de cazuri rămâne în zona unui prag record de 200.000.

 
 

Urmărește-ne pe Google News