„Înainte de orice discuție, aș vrea să precizez că vaccinarea nu este condiționată de vizitarea castelului. Însă cine se imunizează obține diplomă de vaccinat la Castelul Bran și accesul gratuit la expoziția cu Instrumente Medievale de Tortură”, a precizat Alexandru Prișcu, pentru Libertatea.

Vaccinarea se va face cu echipa medicală mobilă, formată din doi medici, patru asistenți și trei registratori, fără programare, iar orarul de funcționare al centrului este vineri (14.00-20.00), sâmbătă (10.00-20.00) și duminică (10.00-18.00). Este asigurată parcarea gratuită pentru beneficiari, în imediata vecinătate a imobilului.

În primele 10 ore de la deschidere, vineri și sâmbătă, până la ora 13.00, am avut 152 de persoane vaccinate, în condițiile în care se lucrează pe un singur flux. Între imunizați, colegi nehotărâți, oameni din zonă, turiști din țară și din străinătate. Am avut un mexican, doi americani, doi germani și un spaniol. Știau despre centrul de vaccinare și au profitat de vizita la noi.

Directorul de marketing al Castelului Bran:

„În ultimul interviu, am insistat pentru a exista cât mai multe astfel de demersuri, inițiate de mediul privat, pentru vaccinare în așa-numitele landmarkuri. Nu e vorba neapărat de centre în muzee sau în castele, ci de centre în malluri, în cinematografe, la stadioane. Ar merge mult mai rapid procesul”, completează Alexandru Prișcu.

Castelul Bran, afectat de pandemie

Specialistul în marketing speră ca restricțiile să fie înlăturate în momentul în care un procent suficient de mare din populație va fi imunizat.

„Ca să vă faceți o idee despre cum ne-a afectat pandemia, vă spun doar că, în 2020, numărul nostru de turiști a scăzut cu 74%, iar încasările s-au redus cu 81%”, a explicat Priscu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Duminică, 9 mai, în Piața Sf. Ioan din Brașov, între 8.00 și 20.00, se desfășoară cel de al doilea „maraton” din cadrul campaniei de vaccinare „Liber la vaccinare, liber la viață!”.

Aceste eveniment, care poartă titlul de „Liber în Europa!”, este dedicat iubitorilor de călătorii și angajaților din agențiile de turism din Brașov. La această acțiune de vaccinare se va folosi vaccinul Pfizer. De duminică, Brașovul intră în scenariul verde. Se redeschid instituțiile de cultură, cinematografele, restaurantele și cafenelele.

 
 

Urmărește-ne pe Google News