Echipa noastră care conduce studiul clinic a constatat, în termen de o lună, că datele intermediare relevă o eficacitate de până la 97%.
Iwan Setiawan, purtător de cuvânt al Bio Farma:
În studiul clinic sunt implicate circa 1.600 de persoane. Cu toate astea, Bio Farma nu a furnizat date cu privire la numărul de participanţi care s-au infectat pe parcursul studiului, notează Reuters.
Iwan a declarat că Bio Farma va aştepta rezultatele finale şi a precizat că se aşteaptă ca Agenţia pentru alimente şi medicamente din Indonezia să-l autorizeze în sistem de urgenţă la sfârşitul lunii ianuarie, pentru a se putea începe campania de vaccinare în masă.
Vaccinul Sinovac, dezvoltat în China, se numără printre cele trei seruri anti-COVID experimentale pe care China le-a folosit pentru a imuniza sute de mii de persoane, în cadrul unui program de urgență.
Recent, Sinovac Biotech din China a obținut o finanțare de 515 milioane de dolari de la o firmă locală pentru a dubla capacitatea de producție a vaccinului său împotriva coronavirusului.
Reamintim că cele mai promițătoare vaccinuri anti-COVID sunt cele produse de Pfizer și BioNTech (Germania și SUA), Moderna (SUA), AstraZeneca şi Universitatea Oxford (Marea Britanie).
Foto: Hepta
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!