Parte a echipei aflate în spatele vaccinului anti-COVID Pfizer/BioNTech, asupra căruia sunt ațintiți ochii întregii lumi, sunt doi copii ai unor imigranți turci în Germania. Ugur Sahin este fondator și CEO al companiei de familie BioNTech, iar Oezlem Tuereci este șef medical, scrie site-ul italian agi.it.

BioNTech, pornit ca un start-up, a fost printre primele companii farmaceutice la nivel global care s-au lansat în căutarea și dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus.

BioNTech a pornit ca un start-up | Foto: EPA

Nu întâmplător, compania lui Sahin, cu sediul în Mainz, a numit proiectul “Lightspeed” (viteza luminii) și și-a fixat scopul de a dezvolta un ser împotriva SARS-CoV-2 până la finalul anului 2020.

Ugur Sahin a ajuns în Germania la 4 ani

Sahin, care a ajuns în Germania împreună cu mama sa la vârsta de 4 ani, s-a născut la 19 septembrie 1965, în İskenderun. Acum, el se află în Top 100 al celor mai bogați oameni din Germania.

Potrivit Welt am Sonntag, Sahin ocupă locul 93 împreună cu soția sa, Oezlem – care se află în consiliul de administrație al BioNTech -, cu o avere de 2,4 miliarde de euro.

Valoarea de piață a BioNTech cotată la Nasdaq a crescut la 21 de miliarde dolari la sfârșitul săptămânii trecute, de la 4,6 miliarde dolari în urmă cu un an, compania urmând să joace un rol major în imunizarea în masă împotriva coronavirusului.

Poartă blugi și merge cu bicicleta

Colegii îl descriu pe Sahin ca fiind un om calm și măsurat, mai interesat să citească reviste științifice decât să verifice prețul acțiunilor companiei.

“În ciuda realizărilor sale, nu s-a schimbat niciodată. A rămas la fel de umil și simpatic”, l-a descris pe Ugur Sahin Matthias Kromayer, membru al consiliului de administrație al firmei de capital de risc MIG AG, ale cărui fonduri au sprijinit BioNTech de la înființarea sa în 2008, potrivit Reuters.

Acesta a adăugat că Sahin merge, de obicei, la întâlniri de afaceri îmbrăcat cu blugi, mergând pe bicicletă, cu cască și cu ruscacul în spate. Nu renunță niciodată la talismanul său, o amuletă turcească.

Fondatorul BioNTech a ajuns în Germania, cu mama lui, în 1969. Tatăl său lucra la fabrica Ford din Köln.

Ugur Sahin visa încă din copilărie să se facă medic, iar după ce a absolvit facultatea, a devenit profesor și cercetător axat pe imunoterapie. A lucrat mai întâi la spitalul universitar din orașul Homburg, unde avea să-și întâlnească viitoarea soție, Oezlem, expert imunolog.

“Sunt doi oameni cu o inteligență incredibilă și idei vizionare. Se completează reciproc într-un mod extraordinar”, a mai povestit
Matthias Kromayer, președintele companiei MIG AG.

Au lucrat în laborator chiar și în ziua nunții

Cercetarea medicală și oncologia au devenit o pasiune comună. Oezlem Tuereci, fiica unui medic turc care și-a părăsit țara natală pentru a lua viața de la capăt în Germania, a declarat, într-un interviu că, ea și soțul ei au lucrat în laborator și în ziua nunții!

Ugur Sahin și Oezlem Tuereci au înființat prima lor companie, Ganymed, în 2001. 15 ani mai târziu, aceasta a fost achiziționată de gigantul japonez Astella pentru 1,28 miliarde de euro, grație dezvoltării unor terapii inovatoare împotriva cancerului pe bază de anticorpi.

Sahin a fondat BioNTech în 2008, după ce a lucrat cu omul de știință elvețian Rolf Zinkernagel, care a primit Premiul Nobel pentru medicină în 1996. 

Anul trecut, Sahin a fost răsplătit cu Premiul German pentru lupta împotriva cancerului.

Într-un interviu recent, șeful BioNTech a susținut că a înțeles că noul coronavirus se va transforma într-o pandemie imediat după ce a citit primele studii referitoare la focarul de coronavirus din Wuhan.

Vaccinul BioNTech este, pentru dezvoltatorii săi, “un proiect umanitar” | Foto: EPA

Pentru Sahin și Oezlem, vaccinul anti-Covid este “un proiect umanitar”, întrucât “cu cât avem un vaccin eficient mai devreme, cu atât ne putem întoarce mai repede la viețile noastre anterioare”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News