Răspunsul pare evident acum, după ce, pe 8 februarie, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a decis că Institutul Cantacuzino nu mai poate produce ser antigripal până când nu investeşte în liniile de producţie. Proces costisitor, de altfel, fiind vorba de aparatură performantă, de câteva milioane de euro. În aceste condiţii, cu o lună înainte de expirarea autorizaţiei, cele cinci milioane de euro plătite de statul român pentru cele cinci milioane de fiole de Cantgrip au picat la fix. “Afacerea cu vaccinul antigripal e suspectă. De ce s-a cumpărat o cantitate atât de mare de vaccin, când nu se ştia câţi români vor să facă injecţia?”, ne-a declarat senatorul Iulian Urban.
«La mijloc sunt sume uriaşe de bani»
Institutul susţine că a demarat, de anul trecut, investiţii şi a cerut MS să îi permită să-şi continue activitatea, în ciuda deciziei ANM. De altfel, o situaţie similară s-a înregistrat în 2005, când Institutul Cantacuzino era să fie închis. Pentru că la 1 ianuarie 2006 intrau în vigoare normele europene de fabricaţie a vaccinurilor, conducerea de la Cantacuzino declara că are nevoie de patru milioane de euro pentru a moderniza liniile de producţie.
Cu două luni înainte, în octombrie, isteria gripei aviare a făcut ca stocul de vaccin antigripal produs de institut să se epuizeze într-un timp record. Circa 13.000 de români din zonele de risc au fost imunizaţi gratuit, în timp ce alte sute de mii au “ras” toate fiolele din farmacii. Urmarea: institutul nu a fost închis.
“La mijloc sunt sume uriaşe de bani”, este de părere deputata Diana Tuşa, membră în Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor.
“Deşi s-a luat decizia opririi producţiei de vaccinuri, ANM nu a făcut publice motivele şi nici nu a specificat gravitatea problemelor depistate. Nu ştim dacă ele vizează şi calitatea produselor Institutului Cantacuzino, aşa că am cerut formarea unei comisii de anchetă în acest sens”, ne-a declarat Tuşa.
Nu se mai imunizează nimeni la Spitalul de Boli Infecţioase
Moartea “cârcotaşului” Toni Tecuceanu, de la începutul anului, despre care s-a spus că a survenit în urma gripei porcine, a creat o adevărată isterie în rândul românilor. Imediat după nefericitul eveniment, în jurul datei de 7 ianuarie, peste un milion de oameni au dat buzna la medicii de familie, dar mai ales la Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş, din Capitală, pentru a se vaccina împotriva virusului A(H1N1).
Aici, s-au format atunci cozi imense. Situaţia este acum total diferită. Ieri, de exemplu, până la orele prânzului, la aceeaşi instituţie nu se vaccinase nimeni împotriva gripei porcine. Cât despre decesul lui Tecuceanu, acesta încă mai este învelit într-un mare mister. Fratele artistului, Paul, a susţinut, în mai multe rânduri, că Toni nu a pierit din cauza “porcinei”, ci din vina unui alt virus, luat din Spitalul de Boli Infecţioase din Bucureşti. (Nicolae Oprea)
Scandalul a plecat de la serul pentru bebeluşi
Vaccinul BCG menit să imunizeze bebeluşii contra tuberculozei a fost scos din Programul naţional de imunizări obligatorii în alte ţări. “Aşa susţineau reprezentanţii Ministerului Sănătăţii la şedinţa Comisiei de Sănătate de luni”, ne-a declarat deputata Diana Tuşa. Serul de la care a pornit întregul scandal de la Institutul Cantacuzino a fost livrat expirat la maternităţi din întreaga ţară. Din cele 70.000 de doze cu termen de valabilitate depăşit, 6.000 au fost administrate nou-născuţilor în ultimele luni.
fotografii: Simona Ghiţă
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!