Compania United Airlines a efectuat primele zboruri cu vaccinul anti-COVID realizat de Pfizer, cu sprijinul Administrației federale a aviației din SUA.

Primul „transport aerian în masă al unui vaccin” a fost făcut pe ruta Chicago – Bruxelles, potrivit sursei citate.

Este un pas important făcut de compania pharma pentru a se asigura că distribuția vaccinului va fi una eficientă, după ce va obține aprobarea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a SUA, dar și a Agenției Europene a Medicamentului (EMA), pentru distribuția în UE.

Termenul estimat în acest moment este a doua jumătate a lunii decembrie, cum a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acum câteva zile.

În așteptarea aprobării, dar și încrezătoare că va primi undă verde, Pfizer a extins capacitatea de stocare la anumite depozite de distribuție din Pleasant Prairie (statul american Wisconsin) şi Karlsruhe (Germania).

Transportul vaccinului, o provocare

Vaccinul anti-COVID efectuat de Pfizer este transportat în valize speciale, acesta având o condiție specială de păstrare la minus 75 de grade. Este unul dintre motivele pentru care distribuţia acestuia se anunţă marea provocare.

United Airlines a primit permisiunea de a transporta o cantitate de cinci ori mai mare de gheaţă uscată decât cea permisă în mod normal la bord pentru a putea menține vaccinul la temperatura necesară.

De asemenea, şi alte companii aeriene de marfă și de pasageri au început să se pregătească pentru viitoarele transporturi de vaccinuri.

Cât de eficient e vaccinul

Vaccinul anti-COVID de la Pfizer şi BioNTech este eficient în proporție de 95%, fiind necesare două doze infectate la un interval de trei-patru săptămâni.

Comisia Europeană a anunţat că a încheiat un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin.

Totodată, UE a încheiat contracte, în numele statelor membre, și cu companiile AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi, CureVac şi Moderna, care însumează aproape două miliarde de doze.

 
 

Urmărește-ne pe Google News