„După ce s-a luptat 22 de ani cu leucemia, Dumnezeu mi-a luat-o pe soţia mea. Cu toate acestea nu o voi uita niciodată, pentru că nu poţi să dai uitării tot ce ai trăit pe parcursul unei căsnicii de 37 de ani. Cu toate acestea, viaţa merge înainte. Eu şi Teodora (logodnica lui- n.r) ne-am cunoscut ca studenţi, în urmă cu 39-40 de ani. Ea locuieşte în Germania, dar după atâţia ani Bunul Dumnezeu ne-a adus din nou împreună. Auzind de necazul meu, Teodora a insistat să ne revedem în iarnă. Am vrut să treacă un an de la moartea soţiei mele pentru a-i face toate cele creştineşti şi nu am acceptat să ne vedem înainte”, a povestit cântăreţul, astăzi, în emisiunea „Acces Direct”.
Deşi încă nu şi-a revenit complet după pierderea suferită, Gheorghe Turda vrea să se însoare cu Teodora şi urmează să stabilească dacă va părăsi plaiurile mioritice.
„Eu i-am dat verigheta acum 39 de ani, dar nu a fost să fie să rămânem împreună. Acum, după ani i-am oferit un inel în noaptea de Înviere, când ne-am şi logodit. Rămâne să mai stabilim unde vom locui pe viitor, în Germania sau în România”, a adăugat acesta.