După câteva zile de frig vremea se va încălzi din nou săptămâna aceasta în cea mai mare parte a țării, lucru datorat unui val de aer cald care va străbate România.

„Temperaturile pe care le estimăm pentru zilele de miercuri, joi și vineri se vor situa în jurul a 19-20 de grade Celsius. Vom vedea dacă vor depăși 20 de grade. Valori termice de 15-16 grade Celsius am avut frecvent în ultimele luni de ianuarie, însă temperaturi ridicate de 18-19 grade Celsius cu minime de 5 grade am mai avut în anul 2015 la Calafat, dar și anul trecut când au fost înregistrate maxime de 18 grade la Zimnicea”, a precizat Mirela Polifronie, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie, pentru Libertatea.

Când a fost înregistrată cea mai mare temperatură în luna ianuarie

Meteorologul Ilie Nicolae a transmis, duminică, într-un mesaj pe Facebook, că urmează o săptămână deosebit de caldă pentru mijlocul lunii ianuarie, însă nu se întrevede depășirea maximei absolute pentru această lună.

„Prin Lunca Dunării nu sunt excluse maxime de 17-19 C. Totuși, nu se întrevede depășirea maximei absolute pentru această lună, de 22,2 C înregistrată pe 7 ianuarie 2001 la Oravița”, a explicat acesta.

Vremea se răcește brusc

Luna ianuarie va fi una cu fluctuații de temperatură a explicat meteorologul Mirela Polifronie pentru ziar. 

„Temperaturile vor scădea. Vor fi zilele acestea joi vineri cu temperaturi mai ridicate, după care sâmbătă și duminică din nou vor scădea până spre 7-8 grade. Nu rămânem așa până la finalul lunii ianuarie. E posibil să mai fie astfel de pătrunderi de aer cald, dar pentru săptămâna aceasta și pentru săptămâna viitoare, temperaturile vor reveni spre valorile pe care le-am avut zilele trecute, adică 6-8 grade, adică temperaturi ușor ridicate față de normalul perioadei”, a spus ea.

În timp ce în mare parte a țării va fi vreme de primăvară la munte va ninge, însă nu în cantități mari. Totodată în vestul țării sunt așteptate și ploi. 

„În special la altitudini de peste 1.700 de metri va ninge. Avem un cod galben acum de intensificări ale vântului, dar avem și ninsori, într-adevăr nu atât de însemnate cantitativ, poate puțin mai însemnate mâine noapte și pe parcursul zilei de miercuri, dar vor mai fi ninsori în zonele de munte”, a mai spus meteorologul.

Urmărește-ne pe Google News