Vicepreședintele Turciei, Fuat Oktay, a anunțat că 131 de suspecți au fost identificați până în prezent ca fiind responsabili pentru prăbușirea unora dintre miile de clădiri prăbușite în cele zece provincii afectate de seisme.

„Au fost emise ordine de arestare pentru 113 dintre ei”, le-a spus Oktay reporterilor în cadrul unui briefing de presă ținut la centrul din Ankara pentru coordonarea gestionării dezastrelor.

„Vom urmări meticulos acest lucru până la încheierea procesului judiciar necesar, în special în cazul clădirilor care au suferit daune mari și al clădirilor care au provocat morți și răniți”, a precizat vicepreședintele turc.

Între timp, ministrul turc al justiției a promis să pedepsească orice persoană vinovată, iar procurorii au început să caute dovezi privind materialele folosite în construcții.

Deși cutremurele au fost foarte puternice, victimele, experții și oamenii din Turcia dau vina pe construcțiile proaste pentru amploarea pagubelor.

Ministrul mediului, Murat Kurum, a declarat că 24.921 de structuri din întreaga regiune lovită de seisme s-au prăbușit sau au fost grav avariate.

Salvatorii încă mai căutau supraviețuitori printre dărâmături duminică, la șapte zile de la dezastrul care a lovit mai multe părți din Siria și Turcia. Bilanțul victimelor a trecut de 33.000 de morți și se așteaptă ca acesta să crească în continuare.

Partidele de opoziție au acuzat guvernul președintelui Recep Tayyip Erdogan că nu a aplicat reglementările privind construcțiile și că a cheltuit în mod greșit, după ultimul cutremur major, cel din 1999, taxele speciale percepute pentru a face clădirile mai rezistente la seisme.

Procurorii de stat din Adana au ordonat arestarea a 62 de persoane în cadrul unei anchete privind clădirile prăbușite, în timp ce anchetatorii din Diyarbakir au cerut arestarea a 33 de oameni din același motiv, potrivit agenției oficiale de presă Anadolu.

Aceasta a precizat că opt persoane au fost arestate în Sanliurfa și patru în Osmaniye, în dosare care investighează cauza prăbușirii unor clădiri despre care se crede că au avut defecțiuni, cum ar fi faptul că au fost îndepărtați stâlpi de rezistență.

Poliția l-a reținut, pe aeroportul din Istanbul, și pe dezvoltatorul unui complex rezidențial care s-a prăbușit în Antakya. Acesta se pregătea să se îmbarce, vineri seară, într-un zbor spre Muntenegru. El a fost arestat în mod oficial sâmbătă.

Complexul rezidențial de lux cu 12 etaje a fost finalizat în urmă cu un deceniu și avea 249 de apartamente. Nu există, în prezent, informații cu privire la victimele din acea clădire.

Bărbatul arestat le-a spus procurorilor că nu știe de ce s-a prăbușit complexul și că dorința sa de a merge în Muntenegru nu avea nicio legătură cu acest lucru.

„Am îndeplinit toate procedurile prevăzute de legislație”, a declarat acesta, citat de Anadolu. „Toate avizele au fost obținute”, a mai spus dezvoltatorul imobiliar.

Foto: Profimedia Images

Urmărește-ne pe Google News