Meteorologii anunță că valul de căldură se va menține până la finalul lunii iunie.
La o stație meteo din nordul Beijingului s-a înregistrat o temperatură maximă de 41,8 grade Celsius.
Anterior, autoritățile chineze au emis o alertă portocalie, al doilea cel mai sever tip de avertizare, anunțând că, până sâmbătă, temperaturile pot atinge valoarea de 39 de grade.
Totodată, biroul național de meteorologie a emis săptămâna trecută o alertă de caniculă, care a venit cu două săptămâni mai devreme decât în anii trecuți.
În acest context, autoritățile de la Beijing și din alte orașe din nordul și estul Chinei au recomandat suspendarea lucrului în aer liber în orele din zi cu cele mai mari temperaturi, iar în unele cazuri, întreprinderile au fost avertizate să-și limiteze consumul de energie.
Avertismentul vine în contextul în care în acest an au fost deja doborâte mai multe recorduri lunare de temperatură în China, ceea ce a dus la apariția temerilor legate de o posibilă criză de energie.
Un studiu recent citat de BBC arată că schimbările climatice au făcut ca valurile de căldură să fie de 30 de ori mai probabile în Asia.
În luna aprilie, Thailanda, Laos, Bangladesh și India au înregistrat temperaturi de până la 45 de grade Celsius.
Temperaturile extreme au provocat decese și spitalizări în unele țări, au dus la topirea unor drumuri și au afectat alte elemente de infrastructură.
Foto: Profimedia
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!