Autorităţile de sănătate publică din Sibiu au deschis anchete epidemiologice după ce, trei zile la rând, la finalul săptămânii trecute, persoane care au participat la nunţi organizate în localul „Secret garden” din Cisnădie au prezentat simptome care au ridicat suspiciunea de toxiinfecţie alimentară.

Vinerea trecută, din totalul de 119 participanţi la evenimentul organizat în acest local au prezentat simptome 13 adulţi şi 4 copii, sâmbătă, la nunta organizată la „Secret garden” au luat parte 324 de persoane, dintre care patru s-au îmbolnăvit, iar la nunta de duminică, din totalul de 135 de nuntaşi, 4 au prezentat simptome ale toxiinfecţiei alimentare.

Potrivit datelor furnizate, joi, de DSP Sibiu, cazurile au fost de gravitate uşoară spre medie, având o simptomatologie ce a constat în: dureri abdominale, greţuri, vărsături, scaune diareice, stare generală influenţată, subfebrilitate şi/sau febră, dureri musculare.

Din totalul celor cu simptome, trei copii dintre cei patru au fost internaţi, fiind externaţi după două zile. De asemenea, o gravidă care a participat la nunta de vineri şi care a refuzat iniţial internarea s-a prezentat la spital după circa 24 de ore, a primit îngrijirile necesare şi a fost externată a doua zi. Ceilalţi participanţi la evenimente care au prezentat simptome nu au fost internaţi.

Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul
Recomandări
Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul

„Au fost luate şi probe alimentare, doar de la primul eveniment, deoarece, din păcate, anunţurile au fost tardive şi s-a depăşit termenul de 48 de ore de păstrare a alimentelor pentru analize. S-au recoltat, în schimb probe de sanitaţie (suprafeţe de lucru şi ustensile – masa inox, farfurie, feliator, tocător, oale, etc.) pentru toate cele trei evenimente, probe de apă şi probe biologice de la personalul de deservire, din blocul alimentar (tegumente, exudat faringian, secreţii nazale, coproculturi)”, informează DSP Sibiu.

În urma controlului şi verificărilor efectuate, s-a solicitat efectuarea în regim de urgenţă a curăţeniei şi dezinfecţiei în întreaga unitate, cu dezinfecţie suplimentară la blocul alimentar, urmare rezultatelor preliminare furnizate de către laboratorul DSP, referitor la prezenţa stafilococului auriu în secreţiile nazale, exudat faringian şi pe un tegument la cele 4 persoane din bucătăria unităţii (bucătar şef şi trei ajutoare de bucătar).

Inspectorii sanitari au dispus, cu termen imediat, scoaterea celor patru angajaţi de la bucătăria restaurantului, din procesul tehnologic de preparare a hranei din blocul alimentar, dispensarizarea lor prin medicul de familie şi reintegrarea ulterioară doar după ce analizele arată că nu mai sunt purtători ai stafilococului.

De asemenea, DSP a solicitat restaurantului efectuarea procedurilor de curăţare şi dezinfecţie a instalaţiei proprii de apă, iar până când probele de apă se vor încadra în parametrii de potabilitate, se va lua măsura asigurării cu apă potabilă din sursă autorizată, conform legii. În plus, inspectorii sanitari au impus „efectuarea în regim de urgenţă a curăţeniei şi dezinfecţiei în întreaga unitate, cu dezinfecţie suplimentară la blocul alimentar”.

Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU
Recomandări
Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU

„Ancheta pentru toate aceste evenimente este încă în plină desfăşurare şi rezultatele analizelor nu sunt finalizate în totalitate. De aceea şi având în vedere faptul că această unitate nu este una cu regim de funcţionare permanent, organizând ocazional nunţi şi alte petreceri, toate măsurile recomandate trebuie urgent şi obligatoriu aplicate până la momentul desfăşurării următorului eveniment. Din acest motiv, primul recontrol al serviciului de inspecţie va avea loc în data de 23.08.2024”, precizează oficialii DSP Sibiu.

Precizările restaurantului

Reprezentanţii restaurantului „The Secret Garden” au transmis precizări în legătură cu această situaţie, subliniind că au furnizori „care respectă cele mai înalte norme de calitate şi igienă”.

„Am fost şi suntem constant preocupaţi de prospeţimea şi calitatea preparatelor noastre, precum şi de disciplina cu care se aplică procedurile de igienă personală, igiena spaţiilor de preparare a mâncării şi a spaţiilor anexe. Lucrăm cu personal experimentat şi corect instruit, cărora le punem la dispoziţie echipamente şi substanţe performante de la producători cu renume mondial, precum Ecolab”, au arătat aceştia.

Ei au subliniat că sunt repectate normele impuse de lege şi „norme interne suplimentare”.

Avertismentul lui Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă permite Ucrainei să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune
Recomandări
Avertismentul lui Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă permite Ucrainei să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune

Aceştia au adăugat că starea de sănătate a personalului este monitorizată, iar în urma anchetei interne au identificat ca sursă a infecţiei un colaborator.

„În urma anchetei specialiştilor DSP, am putut să identificăm cauza problemelor ca fiind stafilococul auriu, care s-a strecurat în unele preparate prin intermediul unei părţi a personalului nostru. Această concluzie ne-a intrigat, deoarece monitorizăm atent starea de sănătate a personalului în permanenţă, tocmai pentru a evita astfel de situaţii, mai ales în contextul actual, caracterizat de infecţii gastroenterologice şi a noii forme de COVID, care cauzează astfel de simptome. În urma anchetei noastre interne, am putut să identificăm ca sursă a infecţiei un colaborator care a suplinit bucătarul adjunct, care a fost operat de apendicită chiar în săptămâna respectivă. În ciuda faptului că bucătarul şef a chestionat colaboratorul cu privire la starea de sănătate, acesta a omis să spună că a suferit de simptome gastrointestinale cu scurt timp în urmă şi s-a automedicat, spunând doar că la data respectivă este sănătos, el constituind astfel poarta de intrare a stafilococului auriu în locaţia noastră”, au precizat reprezentanţii restaurantului.

Ei au subliniat că, în urma incidentului, au fost introduse noi proceduri pentru a fi evitate astfel de situaţii şi au fost luate măsuri de dezinfecţie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

CS_2024   •   23.08.2024, 04:30

În articolele din presă numărul persoanelor declarate îmbolnăvite este exagerat de mic, eu am fost invitat la evenimentul din data de 17.08.2024, am suferit de toxiinfecție alimentară după eveniment, și știu cel puțin 10 persoane care au pățit la fel. Faptul că nu am fost la UPU Sibiu, deoarece locuim în alte județe, nu disculpă organizatorii sau DSP Sibiu de ceea ce s-a întâmplat și de modul în care s-a făcut analiza acestui caz. Din păcate atunci când pentru organizatori primează partea financiară și nu siguranța invitaților, cei din urmă vor avea tot timpul de suferit.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
FANATIK.RO
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Satul din România în care se restaurează case vechi pentru a aduce turiști din toată lumea. A ajuns în atenția presei internaționale
FANATIK.RO
Satul din România în care se restaurează case vechi pentru a aduce turiști din toată lumea. A ajuns în atenția presei internaționale
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI