„Haideţi să ne imaginăm următorul scenariu. Să spunem că nu am fi venit cu această propunere prin care societăţile să practice tarifele din luna februarie. Credeţi că s-ar fi dublat tarifele până în septembrie? Am răspuns indirect printr-o altă întrebare, credeţi că fără această limitare la februarie s-ar fi dublat? Eu nu cred. Nu există această posibilitate”, a susținut Valentin Ionescu la briefingul de presă după ședința de Guvern.
Totodată, el a precizat că ASF va veni cu o propunere de schimbare a legii RCA, cel mai probabil în luna mai.
Întrebat despre faptul că fostul premier Florin Cîţu, acum senator PNL, a afirmat că una sau două companii din asigurările RCA vor ieși de pe piața din România, oficialul ASF a răspuns: „Vom vedea”.
Guvernul a aprobat miercuri, 5 aprilie, îngheţarea temporară a tarifelor poliţelor RCA pentru o perioadă de 6 luni la valoarea din februarie 2023, după falimentul Euroins și după ce, la precedentele ședinței de Guvern, măsura a fost amânată succesiv.
Proiectul privind plafonarea prețurilor la polițele RCA pe 6 luni după falimentul Euroins, elaborat de ASF și conceput inițial la valoarea din martie 2022, trebuia să intre încă din 24 martie pe ordinea de zi a Guvernului, însă ASF l-a retras, după mai multe critici din piață. Proiectul a fost scos pentru „o analiză completă” a observațiilor venite, după cum a spus atunci Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF.
Euroins este a patra societate care intră în faliment în piaţa asigurărilor după Astra în 2015, Carpatica în 2016 și City Insurance în 2021.
Fondul de Garantare a Asiguraților a transmis la solicitarea Libertatea că, în martie 2023, Euroins avea 3,66 milioane de polițe, dintre care 2,76 milioane asigurați RCA.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
enoonmai • 06.04.2023, 14:49
1. Cand statu-palma-barba-cot vine si spune ca nu se vor mari preturile, taxele, cu siguranta ca acestea vor creste. 2. La cat de competenti sunt cei din ASF, cum am putea sa credem un cuvant? Astia-s buni de politicieni in RuZZia, la cate minciuni spun.