„E lucid, dar are şi zile în care soţul meu nu poate vorbi. Recunoaşte lumea din jur, dar de multe ori pur şi simplu nu poate vorbi.
Alternează zilele bune cu cele proaste, iar chestiunea asta pare constanta ultimilor ani, dar ce mă îngrijorează foarte tare este faptul că nu avem o predicţie asupra stării sale viitoare.
Pur şi simplu, nimeni nu poate anticipa care va fi ziua sau
zilele acelea bune şi când vor urma cele rele, ca să ne pregătim şi pentru una,
şi pentru cealaltă”, a declarat Valeria Uritescu, soția actorului, pentru Impact.ro.
Boala l-a adus în pragul sinuciderii
„Timp de doi ani şi ceva am umblat pe la toţi doctorii. Am început cu un medic din Piatra Neamţ. «Ai Sindrom Extrapiramidal!». Am venit acasă, m-am uitat în Dicţionarul Sănătăţii şi m-am îngrozit: o boală teribilă, degenerativă.
Am stat 10 zile internat şi medicul mi-a spus: «Nu-i chiar Parkinson, dar e cam pe-acolo!». Luam un medicament care are nişte reacţii secundare teribile. Îmi venea să mă sinucid. Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el.
M-am dus la Icoana Maicii Domnului, am îngenuncheat şi am plâns. Apoi, am ridicat privirea către icoana lui Iisus Hristos: «Doamne, te rog ajută-mă, mai dă-mi cinci ani, să văd ce se alege din mine!». Şi mi-a dat treizeci şi ceva de ani!”, a povestit actorul în urmă cu ceva timp, pentru ziarullumina.ro.