Comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, s-a opus cu vehemență unor prevederi din noul proiectul de lege privind mobilizarea, scrie cotidianul New Voice of Ukraine, care citează surse politice.
Printre altele, el nu a fost de acord cu propunerea recrutării prizonierilor în armată, după modelul rusesc. În același timp, el a vorbit despre necesitatea de a crește numărul de recruți și, la un moment dat, i-a îndemnat pe parlamentari să meargă chiar ei pe front, dacă nu asigură un nivel suficient de mobilizare.
Îndemnul lui Zalujnîi a venit în momentul în care comisia pentru securitate națională și apărare din parlament, conducerea armatei și Ministerul Apărării au început să analizeze proiectul de lege privind mobilizarea, pe 4 ianuarie.
Sursa publicației ucrainene a descris „discuțiile foarte emoționale” pe tema recrutării, care au abordat printre altele posibila mobilizare a persoanelor cu invaliditate de gradul trei, dar și chestiunea citațiilor electronice.
Potrivit publicației, Zalujnîi „a fost în dezacord total cu unele dintre ideile propuse”. „El s-a opus normei privind recrutarea în armată a deținuților și condamnaților”, a precizat sursa ziarului ucrainean.
„Este armata pentru oameni răi? Nu este”, a spus comandantul, citat de cotidianul ucrainean.
În același timp, el le-a cerut parlamentarilor să facă eforturi pentru a crește numărul militarilor.
„Am nevoie de oameni, rușii au chemat deja 400.000 de oameni, iar pentru iunie pregătesc alte câteva sute de mii, până la 400.000. Cu cine ar trebui să lupt?”, s-a întrebat Zalujnîi. „Mergeți și luptați chiar voi, dacă nu oferiți (noi recruți)”, a mai spus el, potrivit publicației ucrainene.
Guvernul ucrainean a înaintat parlamentului proiectul de lege privind mobilizarea pe 26 decembrie. Acesta conține, printre altele, amendamente privind reducerea pragului inferior al vârstei de recrutare de la 27 la 25 de ani.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat în decembrie că liderii armatei au propus recrutarea a până la 500.000 de soldați.
Adăugarea a jumătate de milion de soldați, a spus Zelenski, ar costa peste 13 miliarde de dolari. „Aceasta este o cifră foarte serioasă”, a continuat președintele, adăugând că dorește să audă mai multe justificări pentru o astfel de mobilizare.
Zalujnîi a subliniat ulterior că nu a spus nimic despre o „nevoie de 500.000 sau 400.000” de soldați – ci doar despre o „nevoie generală” de forță de luptă. Pentru a aduce acasă soldații care s-au înrolat la începutul invaziei Rusiei, a spus el, Ucraina trebuie să înceapă acum să instruiască mai mulți soldați.
Strategia de mobilizare a fost o sursă de tensiune tot mai mare între Zalujnîi și Zelenski. Președintele a refuzat până acum să aprobe noi măsuri de recrutare fără un plan care să includă demobilizarea soldaților deja activi.
Estimările spun că armata ucraineană are aproximativ un milion de membri în rândurile sale, deși numărul nu a fost niciodată dezvăluit public. Kievul nu a publicat nici numărul pierderilor de vieți omenești, dar oficialii americani au estimat că peste 120.000 de soldați ucraineni au fost uciși sau răniți.