Valeria Răcilă van Groningen, organizatoarea Maratonului Bucureşti, a relatat cum a fost anunţată vineri seara că maratonul care urma să să desfăşoare duminică a fost anulat.

“Vineri seară, la ora 20.00, mă trezesc cu un telefon de la ministrul Stroe. Care îmi spune că maratonul nu se mai poate organiza! Că îi pare rău, dar aşa i s-a transmis din partea Ministerului Sănătăţii. M-am blocat efectiv”, spune Valeria Răcilă van Groningen.

Raed Arafat i-a zis sâmbătă dimineaţă că decizia anulării maratonului nu se mai poate întoarce.

Decizia anulării cursei s-a luat, deoarece autorităţile s-au temut de o reacţie virulentă din partea Patriarhiei, într-un moment în care sărbătoarea Sfintei Parascheva a fost anulată în acest an, susţin surse citate de Adevărul.

M-am gândit, la un moment dat, să-i dau în judecată pentru modul cum au procedat. Dar am renunţat la idee, fiindcă mi-am dat seama că mă bat cu morile de vânt. Asta e, o să ajungem o populaţie îndobitocită şi obeză. De fapt, obezi am înţeles că suntem deja. Noi, în numele combaterii coronavirusului, am ajuns să călcăm în picioare tot ce înseamnă sport şi cultură. Şi e groaznic! Iar efectele le vom vedea în câţiva ani, nu acum.

Valeria Răcilă van Groningen:

“Eu sunt un om care respectă toate măsurile, de la începutul acestei pandemii. Port masca, atunci când ies din casă, respect distanţarea fizică, mă spăl pe mâini frecvent. Dar sunt deja lucruri pe care, din păcate, nu le înţeleg. Sunt măsuri luate fără nicio logică. Lucruri care se bat cap în cap. Unde stau eu toată noaptea se aude muzică din cluburi. Vine poliţia, le dă amendă, iar patronii de cluburi plătesc amenda şi îşi văd fără probleme de treaba lor”, spune Valeria Răcilă van Groningen.

Aceasta adaugă: “Dar maratonul, care e un eveniment care presupune distanţare, că nu stai să alergi în cârca altuia, îl anulăm cu 30 de ore înainte de eveniment! Şi atunci, ori e rea-voinţă, ori e prostie!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News