La vremea respectivă, Valerica nici nu bănuia că această excursie avea să-i schimbe radical viaţa. “Aveam nişte prieteni italieni. Iniţial ne-am gândit să stăm doar o săptămână. În cele din urmă, am rămas pentru un an. Pentru început, munceam în casele italiencelor, la curăţenie”. După patru ani petrecuţi în Italia, a crezut că îşi va găsi un job pe măsura pregătirii ei, de economistă, la Deva, în oraşul natal. “Din păcate, nu m-am putut acomoda. Am decis să revin în Italia, împreună cu soţul. Neînţelegerile apărute între noi, încă din ţară, s-au acutizat. Ajunşi în Italia, am divorţat”, a povestit Valerica Țarcă.
Aşa se face că a fost nevoită să ia totul de la capăt. “Am lucrat ca baby-sitter şi secretară, angajându-mă apoi ca barmaniţă. În bar l-am cunoscut pe Alessandro, actualul meu soţ. L-am întâlnit în 1997, iar în 2002 am decis să ne căsătorim”, şi-a amintit românca.
În prezent, Valerica Țarcă lucrează la una dintre marile societăţi de asigurări din Roma, ocupându-se şi de administrarea unor blocuri. “Cred că sunt singurul administrator de blocuri care nu provine din Italia. În afara acestui serviciu, lucrez ca angajată a unei societăţi de asigurări. Este o meserie care îmi place foarte mult. Zilele trecute, superiorii m-au anunţat că s-ar putea să vină în România pentru o consfătuire care va avea loc la Sinaia”, a mai precizat Valerica.
A înfiinţat Asociaţia românilor «Eugen Ionesco»
Din dorinţa de a fi mai aproape de comunitatea românilor de la Roma, Valerica s-a înscris, iniţial, în asociaţia “Noi suntem români”. După ceva timp, s-a gândit să înfiinţeze propria ei asociaţie, denumită sugestiv “Eugen Ionesco”. „Acum mă preocupă realizarea unei acţiuni de amploare, aici, la Roma, care să fie dedicată lui Eugen Ionesco. Este vorba despre centenarul “Eugen Ionesco”, a mai explicat românca.