Președintele Zelenski i-a demis pe toți șefii regionali de recrutare militară din Ucraina în luna august, în cadrul unei campanii de combatere a corupției.
El a declarat atunci că o investigație de stat în centrele din Ucraina a scos la iveală abuzuri ale oficialilor, de la îmbogățirea ilegală până la trecerea peste graniță a bărbaților eligibili pentru recrutare, în ciuda interdicției de a părăsi țara pe timp de război.
Întrebat de reporteri, în marja unui eveniment de luni, dacă decizia a afectat nivelurile de mobilizare, comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi, a deplâns demiterea șefilor centelor de recrutare.
„Aceștia erau profesioniști, știau cum să facă acest lucru și au plecat”, a declarat generalul, citat de Interfax Ucraina.
Evaluarea sinceră a lui Zalujnîi a realităților de pe câmpul de luptă, într-un articol publicat în noiembrie în The Economist, contrastează puternic cu optimismul de neclintit din discursurile publice ale lui Zelenski.
Ukrainska Pravda, o importantă publicație ucraineană, a relatat recent despre lunga istorie de tensiuni crescânde între cei liderul de la Kiev și șeful armatei ucrainene, citând mai mulți oficiali anonimi.
Rugat de reporteri să comenteze recentul plan al Ministerului Apărării de a stimula recrutarea militară, Zalujnîi a declarat că vechiul sistem ar trebui readus în actualitate.
„Este încă puțin cam devreme pentru a evalua recrutarea. În ceea ce privește chestiunile legate de mobilizare, nu este necesar să o întărim, ci să o întoarcem la acele limite și în acele cadre care au funcționat înainte”, a precizat comandantul.
Ucraina, care inițial s-a bucurat de sprijinul a zeci de mii de voluntari care au venit pentru a lupta împotriva invaziei Rusiei, încearcă acum să recruteze trupe suplimentare pentru a-i înlocui pe soldații aflați în prezent pe front.
În ultimele săptămâni au abundat postările furioase pe rețelele de socializare care susțin că arată recrutori ai armatei ce apar în sălile de sport și în stațiuni pentru a împărți anunțuri de recrutare.
Comentariile lui Zalujnîi vin la o zi după ce în spațiul public a fost dezvăluit faptul că un dispozitiv de ascultare a fost găsit într-un birou în care urma să se mute șeful armatei ucrainene, iar serviciul de securitate internă a lansat o anchetă.
Iar luni, un sondaj de opinie realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev a arătat că încrederea ucrainenilor în președintele Zelenski a scăzut puternic, în timp ce armata și generalul Zalujnîi de bucură de cel mai ridicat nivel de încredere.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia
.ZORRO. • 19.12.2023, 23:28
Ucr. e terminata, SUA si UE s-au facut din nou de *** si sunt si ele cu un picior in groapa.