„Aceste 10.000 de doze din această seară urmează să se livreze către centrele de vaccinare înființate în cele 10 unități medicale, livrarea și distribuirea se va face pe un lanț de frig obișnuit plus 2-8 grade, astfel încât din momentul în care ajung în centrele de vaccinare se poate demara activitatea de vaccinare”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, în această dimineață, după ce primele doze livrate în România au ajuns la Institutul Cantacuzino.
El a precizat și că „efortul logistic și organizatoric” privind campania de vaccinare a fost „unul fără precedent”.
Întrebat despre condițiile speciale în care vaccinului anti-COVID de la Pfizer trebuie transportat și depozitat, Valeriu Gheorghiță a precizat că „după ce vaccinul e scos la o temperatură de 2-8 grade, acesta are o durată de viață de cinci zile”.
„După ce un flacon e scos la temperatura camerei, are o durată de stabilitate de 6 ore, iar într-un flacon sunt 5 doze”, a anunțat Valeriu Gheorghiță, în contextul în care vaccinul trebuie păstrat la o temperatură de -75 de grade.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai spus că prima persoană vaccinată va fi de la Institutul Matei Balș.
„Suntem cu un pas mai aproape de începerea campaniei de vaccinare care va debuta pe 27 decembrie în primele unități medicale aflate în prima linie. Suntem martorii unor preocupări intense în rândul opiniei publice. Prima persoană care va fi vaccinată o veți cunoaște mâine la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, pot să vă spun încă de la început mă interesează și a doua persoană care se vaccinează și a treia și a mia, atât din rândul personalului medical, cât și din alte categorii”, a mai explicat medicul.