Medicul militar a mărturisit că nu se aștepta la debutul pandemiei să ajungă într-o asemenea postură, de a coordona campania națională de vaccinare.
„Niciodată nu mi-a trecut prin cap acest lucru, chiar mă gândeam și în niciunul dintre scenarii nu mă vedeam în acest lucru și e prima dată când nu știu ce voi face peste un an sau doi”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Întrebat de moderatoarea emisiunii, Ionela Năstase, dacă politica este o opțiune de viitor, medicul militar a respins clar această variantă: „Nu, categoric nu”.
„Știu aceste situații (n.r. – de medici renumiți care au intrat în politică), dar nu este cazul meu. Îmi doresc să practic medicina în continuare, să fiu alături de pacienții mei, de studenți, îmi doresc să mă dezvolt din punctul de vedere al profesiei academice. Este activitatea pentru care am muncit ani de zile și ar fi păcat să renunț”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiță a povestit în cadrul emisiunii difuzate de Digi24 și cum a fost anunțat că a fost ales pentru a conduce campania națională de vaccinare.
„A fost o întrevedere (n.r. – cu președintele Iohannis) pe care am avut-o înainte să fiu desemnat. E absolut firesc să vrei să cunoști o persoană căreia vrei să îi încredințezi un demers absolut strategic și de siguranță națională și ulterior am fost anunțat că mi se încredințează această mare responsabilitate. Chiar domnia sa (n.r. – m-a sunat să mă anunțe)”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Medicul a mai precizat că președintele Klaus Iohannis a fost alături de eforturile echipei care coordonează campania de vaccinare și a încercat mereu să ajute.
„L-am simțit alături și apreciez că rolul dumnealui este extrem de important în toată această campanie și îi mulțumesc pe această cale că mi-a încredințat această misiune extrem de onorantă, plină de responsabilitate, am înțeles care e rolul și misiunea mea și sper să reușesc să fac ca lucrurile să fie cât mai bine organizate în continuare”, a spus Gheorghiță.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro