„Ce ştim în momentul de faţă este că este una din cele mai interesante variante de SARS-CoV-2, în sensul în care există acumulate peste 30 de mutaţii la nivelul proteinei Spike, lucru nemaiîntâlnit până la acest moment. Să avem atâtea mutaţii acumulate pe aceeaşi tulpină virală, dintre care mai mut de jumătate sunt în zona critică a zonei Spike, exact în zona în care se leagă anticorpii neutralizanţii, anticorpii care apar atât după vaccin, cât şi după boala naturală”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Faptul că tulpina a generat o creștere a numărului de infectări în Africa de Sud la finalul unui val patru cu Delta într-o regiune în care un procent important din populație avea anticorpi după trecerea prin boală este un argument care atestă că mutațiile pot depăși anticorpii, argumentează medicul.

„În momentul în care în Africa de Sud s-a observat o creştere importantă a numărului de cazuri țara tocmai ieşea din valul 4 generat de varianta Delta. Peste 60% din populaţie din Gauteng are anticorpi ca urmare a trecerii prin boală, deci pare că este o variantă cu o contagiozitate crescută care scapă de sub protecţia anticorpilor şi reuşeşte să dea infecţii atât la persoanele care au trecut prin boală, cât şi la persoanele care au fost vaccinate”, a menționat Gheorghiţă.

Cu toate acestea, anticorpii vor ajuta persoanele infectate să aibă un grad de protecție care să-i ajute să scape de formele grave ale bolii. „Estimăm că se va menţine protecţia faţă de formele severe, chiar dacă nu vom avea o protecţie ridicată faţă de infecţie”, a spus el.

Ne aşteptăm ca în cazul acestei variante, Omicron, persoanele care sunt vaccinate cu schemă completă, cu atât mai mult persoanele care îşi vor efectua doza de booster pentru consolidarea răspunsului imun, vor fi protejate pentru forme severe de boală, pentru risc de îmbolnăvire.

Valeriu Gheorghiță:

Catalogată vineri seară de către OMS drept variantă „îngrijorătoare”, tulpina Omicron s-a răspândit rapid în Occident, fiind confirmată până acum deja în 11 țări din Europa. În fața amenințărilor unei tulpini despre care nu sunt încă destule date, statele occidentale au luat rapid noi măsuri de protecție, în special închiderea granițelor pentru cetățenii din mai multe state din sudul Africii, unde au fost înregistrate primele cazuri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News