Valeriu Gheorghiță este de părere că cele aproximativ 108.000 de persoane vaccinate în primele două săptămâni reprezintă deocamdată „o situație pe care o consider normală” și că „în acest moment, capacitatea de vaccinare este una foarte bună”.
Totodată, medicul infecționist a precizat că „suntem pe locul 10 din cele 27 de țări membre UE” din punctul de vedere al vaccinării și că România se situează „deasupra unor țări cu sisteme medicale mult mai dezvoltate și cu o logistică mult mai bine pusă la punct”.
Principalele declarații făcute de Valeriu Gheorghiță:
- Am primit solicitări de la diverse companii, diverși furnizori de servicii, în vederea evaluării privind includerea în etapa a II-a, dar nu s-a luat o decizie
- Ne dorim ca indiferent de persoană, în final să fie creat accesul la vaccinare. Ne interesează ca orice persoană dorește să se vaccineze să aibă acces.
Numărul de doze este categoric mult sub ceea ce noi ne-am dori să avem și sub ceea ce înseamnă cerere în momentul de față. Și nu este vorba numai de România, este vorba despre un fenomen global.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță:
- Vor fi echipe mobile, necesare pentru persoanele greu deplasabile la centrele de vaccinare. Echipele mobile vor fi disponibile pentru persoanele cu dizabilități dar care doresc să se vaccineze.
- Contraindicațiile sunt neschimbate. Vorbim de reacție alergică cunoscută la o componentă a vaccinului.
- Sunt contraindicații temporare, precum prezența unei stări febrile când persoana este programată pentru vaccinare.
- Trebuie să avem grijă la persoanele sub tratament anticoagulant.
- Ieri, la ora 17:00, erau aproximativ 108.000 de persoane vaccinate. Cred că vorbim de o situație pe care o consider normală în acest moment.
Suntem pe locul 10 din cele 27 de țări membre UE, suntem deasupra unor țări cu sisteme medicale mult mai dezvoltate și cu o logistică mult mai bine pusă la punct anterior derulării campaniei de vaccinare. Cu siguranță se poate mult mai bine.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță:
- Cred că situația va sta mai bine de acum înainte, însă trebuie să înțelegem că în acest moment capacitatea de vaccinare este una foarte bună
- Depinde de numărul de doze pe care România îl va avea. La nivelul UE a fost suplimentat contractul încheiat cu Pfizer, suplimentându-se cu aproape 300 de milioane de doze, din care și României îi revine un procent
- Faptul că se testează puțin nu are legătură cu capacitatea de testare, care este mult mai mare
România va începe etapa a doua a vaccinării după 15 ianuarie. Atunci vor fi incluse persoanele cu grad ridicat de risc și lucrătorii din domeniile esențiale.
A treia etapă de vaccinare, care prevede vaccinarea populației generale, este programată pentru începutul lunii aprilie.
Emisiunea Adriana Nedelea LA FIX poate fi urmărită de la ora 11.00 și de la ora 13.00, pe site-ul Libertatea și pe pagina de Facebook.
Numărul persoanelor vaccinate zilnic în România, conform celui mai recent bilanţ al CNCAV:
- 27 decembrie 2020 – 960 persoane
- 28 decembrie 2020 – 1.101
- 29 decembrie 2020 – 712
- 30 decembrie 2020 – 2.888
- 31 decembrie 2020 – 4.623
- 1 ianuarie 2021 – 1.367
- 2 ianuarie 2021 – 1.586
- 3 ianuarie 2021 – 354
- 4 ianuarie 2021 – 11.912
- 5 ianuarie 2021 – 16.101
- 6 ianuarie 2021 – 16.945
- 7 ianuarie 2021 – 17.846
- 8 ianuarie 2021 – 16.306
- 9 ianuarie 2021 – 9.595
- 10 ianuarie 2021 – 5.993
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro