„Este un element important pe care l-am analizat în toată acestă perioadă, mai ales în perspectiva deschiderii unităților de învățământ, însă numărul limitat de doze nu ne-a permis să facem acest lucru până la începerea școlilor. Am creat un scenariu încât să putem asigura vaccinarea personalului din învățământ – desigur, a celor care nu sunt programați. Din evaluările pe care le avem de la fiecare județ în parte, cred că vom fi în măsură ca, din a doua parte a săptămânii viitoare, să putem vaccina personalul din învățământ cu prioritate”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Digi 24.
Medicul militar a mai precizat că luni va fi făcută o evaluare a situației, iar în funcție de asta se va da drumul imunizării.
„Noi ne dorim ca într-o perioadă de o săptămână să putem finaliza vaccinarea personalului din învățământ. Vorbim de 60.000 de persoane, în afara celor care au fost deja programate și a celor care au fost deja vaccinate.(…) Procedura este simplă, nu mai avem nevoie de o programare în platformă, tocmai pentru a nu aștepta la eliberarea unui loc. Datele sunt centralizate de către fiecare unitate de învățământ și remise către inspectoratele școlare. În colaborare cu DSP-urile, se stabilesc locațiile unde se va derula activitatea de vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai precizat că profesorii vor primi atât vaccinul de la Pfizer, cât și pe cel de la AstraZeneca, în funcție de grupa de vârstă în care se încadrează.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro