„Recomandarea pentru utilizarea acestui tip de vaccin, conform rezumatului caracteristicilor produsului, este după vârsta de 18 ani. După cum știm, datele de eficacitate sunt în jur de 60% și se poate administra persoanelor de peste 18 ani în două doze la un interval între 4 și 12 săptămâni”, a declarat Valeriu Gheorghiță, marți.

Coordonatorul campaniei de vaccinare  a mai spus că a solicitat un punct de vedere oficial inclusiv de la compania AstraZeneca, în care au fost prezentate toate datele de eficacitate.

După cum știm, Italia a limitat grupa de vârstă până la 55 de ani și alte țări, precum Germania, Austria, până la 65 de ani.

Valeriu Gheorghiță:

„În cursul acestei zile am avut o întâlnire cu reprezentanții AstraZeneca, inclusiv de la nivel european, în care ni s-au prezentat toate datele de eficacitate, așa încât în cursul acestei săptămâni să fim în măsură să luăm decizia potrivită.

”În studiile clinice desfășurate și care au stat la baza autorizării acestui timp de vaccin, majoritatea datelor sunt disponibile pentru grupa de vârstă până la 55 de ani. Rămâne să luăm în cursul acestei săptămâni o decizie, după ce vom primi un punct de vedere de la comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății și de la Agenția Națională a Medicamentului, care va fi intervalul de vârstă pentru care vom folosi vaccinul de la AstraZeneca în România, ținând cont de datele care se regăsesc în caractericile produsului”, a mai explicat Valeriu Gheorgiță.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Președintele CNCAV a mai anunțat că din data de 15 februarie vor fi deschise „180 de centre de vaccinare noi în care va fi distribuit vaccinul de la AstraZeneca și se vor deschide sloturi de programare în aceste centre”.

Germania a recomandat vaccinul AstraZeneca persoanelor sub 65 de ani

Pe 28 ianuarie autoritățile din Germania au recomandat ca vaccinul produs de AstraZenca să fie administrat numai persoanelor sub 65 de ani invocând date insuficiente privind efectul serului în rândul persoanelor vârstnice.

De asemenea, Comisia Naţională de Vaccinare a Austriei a recomandat luni autorităţilor sanitare ale acestei ţări să administreze vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca-Oxford numai persoanelor cu vârste între 18 şi 65 de ani.

Italia a urmat exemplul celor două țări, dar a scăzut vârsta până la care poate fi administrat serul, anunțând că nu recomandă vaccinul AstraZeneca persoanelor de peste 55 de ani, din aceleaşi motive – date insuficiente privind eficacitatea și siguranța în cazul vârstnicilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI