„Compania BioNTech/Pfizer a depus toate documentația la Agenția Europeană a Medicamentului în vedere obținerii autorizării pentru grupa de vârstă 12-15 ani. Ne așteptăm ca în următoarele zile FDA (nr. Administraţia americană pentru alimente şi medicamente) să acorde această autorizare și, foarte probabil, în perioada lunii următoare și EMA va elibera această autorizare. Avem o perspectivă cât se poate de clară ca din această vară să putem vaccina și persoanele din grupa 12-15 ani care își doresc să se vaccineze prin acordul părinților”, a anunțat Valeriu Gheorghiță în conferința susținută la Guvern.

Vaccinul Pfizer/BioNTech este deja aprobat în SUA și UE pentru cei cu vârsta de 16 ani și peste. Vaccinarea copiilor este văzută ca un pas important în lupta pentru obținerea imunității de turmă pentru oprirea pandemiei.

BioNTech a depus cererea de aprobare de urgență a vaccinurilor pentru această grupă de vârstă 12-15 ani în SUA la începutul lunii aprilie. Potrivit presei americane, FDA va acorda, începând de săptămâna viitoare, această aprobare.

La sfârșitul lunii trecute, BioNTech și partenerul său din SUA, Pfizer, au raportat că studiile au arătat un răspuns ridicat al anticorpilor din vaccin în rândul celor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Participanții au tolerat bine vaccinul și le-a oferit o protecție de 100% împotriva virusului. Companiile testează, de asemenea, vaccinul pe bebeluși și copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5 ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News