„Portugalia este o țară-exemplu în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID. Prin comunicare, țara a reuşit să scadă procentul de persoane care refuzau vaccinarea, de la 40%, la doar 2%, iar autoritățile au reușit să mobilizeze întreaga țară împotriva pandemiei”, se arată într-o postare publicată marți pe pagina oficială de Facebook a platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.
Conform anunțului de pe ROVaccinare, Henrique Gouveia e Melo a apreciat modul de organizare logistică al campaniei de vaccinare din România și a precizat că Portugalia și-a axat campania de vaccinare pe trei piloni principali: leadership, campania de comunicare și organizarea efectivă a procesului de vaccinare.
„În ceea ce privește leadershipul, au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanții asociațiilor profesionale de medici, asistenți, farmaciști, precum și cu asociațiile de pacienți cu boli cronice și s-au stabilit principalele elemente de mesaj, care să fie susținute public într-o manieră unitară.” a precizat viceamiralul portughez, citat de autoritățile române.
Autoritățile mai arată că viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a reușit să moblizeze întreaga țară în lupta împotriva pandemiei, întrucât a vizitat de mai multe ori centrele de vaccinare și a interacționat cu populația, reușind să transforme campania de vaccinare într-o adevărată „campanie militară împotriva virusului”, folosind toate „armele” medicale și științifice posibile.
„Vaccinurile sunt cele care ne-au prelungit speranța de viață”
Pentru a schimba mentalitatea populației față de vaccinare, reușind să scadă procentul de persoane care refuzau imunizarea de la 40% la doar 2%, Henrique Gouveia e Melo i-a spus lui Valeriu Gheorghiță că toate cadrele medicale au combătut dezinformarea, iar portughezii au înțeles că „nu trebuie să încurajeze mesajele împotriva sănătății”.
„Mesajul meu pentru populație a fost foarte simplu. Toți oamenii vor fi vaccinați până la urmă, unii de virusul periculos, impredictibil și cu efecte devastatoare, iar alții de vaccinul sigur, predictibil și eficient. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut, ci să privim spre viitor cu încredere, având în vedere că vaccinurile sunt cele care ne-au protejat și au prelungit speranța de viață. La noi, dezinformarea a fost combătută mediatic de întreaga comunitate medicală și portughezii au înțeles că nu trebuie să susțină, să promoveze și să încurajeze mesaje împotriva sănătății și normalității” a menționat viceamiralul Henrique Gouveia e Melo.
România se află pe primul loc în Europa la decesele zilnice asociate COVID, raportate la populație, iar cel mai recent bilanţ al vaccinării anti-COVID arată că în România au fost imunizate 6.049.777 persoane, din care 5.714.291 au primit schema completă.
Obiectivul României este să imunizeze prin vaccinare 70% din populație până în primul trimestru al anului viitor, însă calculele Organizației Mondiale a Sănătății arată că, dacă se menține ritmul din ultimele 6 săptămâni și strategiile de vaccinare în vigoare, vom obține această acoperire abia peste doi ani şi jumătate la o acoperire de 70%.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro